Telepatie

În primul rând mi-am dat seama, fără a crede prea mult de la început (având în vedere nivelul meu), că rotațiile produc lumină la subiecți neavizați. Urmare a acestei prime reușite, am încercat să aplic asta unei prietene împreună cu care practicam o meditație dirijată pe tema arborelui și chakrei de bază. Ajunsă la punctul său de relaxare maximă (ritm de respirație stabil și cea mai mare frecvență naturală a sa), am proiectat un punct de conștiință circular de la chakra ei frontală la a mea într-un ritm lejer, mai mare de 2 secunde. După un moment scurt, ea mi-a descris lumina pe care o percepea la nivelul frunții. Fenomen pe care nu-l obținuse niciodată înainte. Bineînțeles că nu o prevenisem.
O convingere în plus despre puterea fosfenismului…

Yannik

De la debutul antrenamentului meu cu acestă metodă am putut testa de două ori (întâmplător) influența gândirii mele asupra unor subiecți neavertizați. Am putut stabili o legătură telepatică cu cel mai bun prieten al meu (care este sceptic și creștin fundamentalist). Fiind împreună cu fratele meu, la o înmormântare, el resimțea punctul meu de concentrare atunci când îl făceam să se rotească deasupra chakrei coroanei sale. Mai mult, el spune că m-a perceput într-o flacără rotitoare!

Yannik