Faq: Dezvoltarea fosfenismului

Înţelegerea Fosfenismului este în acelaşi timp simplă şi complicată. Dacă ne limităm la un demers pur intelectual, este efectiv foarte complicat să pricepem căci majoritatea fenomenelor scapă înţelegerii. Dacă din contra, punem tehnicile în practică, aspectele intelectuale capătă întregul lor sens. Ele vor fi în final scoase din labirintul pe care ne-am obişnuit să-l ţesem în jurul lor şi vor beneficia de descoperiri determinate de experienţa individuală.
În acest domeniu, singurul demers valabil este experimentarea.

Fosfenismul este în sine un domeniu de cercetări care cuprinde mai multe ramuri de studii şi aplicaţii.

– Studiul acţiunii fosfenelor asupra gândirii a condus la două aplicaţii principale:

• Pedagogia.
• Dezvoltarea facultăţilor de percepţie supranormale.

– Fiziologia cerebrală aplicată a dat naştere la diverse tehnici:

• Cervoscopia: analiza funcţionării cerebrale prin fosfenele duble.
• Alternofonia: desprinsă din ramura precedentă, este în principal utilizată în domeniul ameliorării funcţionării cerebrale în cel mai larg sens.
• Giroscopia: domeniu care s-a îmbogăţit constant cu noi modalităţi şi a cărui caracteristică este dezvoltarea unei funcţii cerebrale particulare: funcţia de rotaţie a creierului prin meditaţia giroscopică.

Fiecare dintre ramurile Fosfenismului a demonstrat de mult că aduce multe soluții și suscită multe descoperiri (vezi mărturii). Viitorul lor este trasat și, în câțiva ani, ele se vor înscrie ca un filigran în viața de zi cu zi.

Între altele, studiul Fosfenismului lămurește multe dintre enigmele rămase, până în prezent, fără răspuns: originea religiilor și natura tehnicilor inițiatice. Acestea sunt de asemenea alte aspecte ale istoriei umane care apar, în spatele scenei cumva.

Există mai multe aspecte în Inițiere. Mai întâi, și nu ni se spune niciodată destul, cuvântul inițiere vine din latinescul initium, semnificând început, debut. Acesta nu are deci nimic de-a face cu accepția spiritualistă obișnuită, care vede inițierea ca fiind darul definitiv al unei stări asigurând intrarea din lumea de jos în lumea spirituală. Analizând tradițiile și religiile, ne dăm seama că o astfel de concepție nu există nicăieri.

Inițiarea constă întotdeauna în transmiterea unei energii de natură nonfizică pe care persoana receptoare trebuie să o întrețină constant în continuare.

Această întreținere zilnică este cea care permite individului să devină conștient de energiile intangibile și să descopere multiplele fenomene subiective.

Accesul la această energie se face mereu prin utilizarea fosfenelor și practicii gândirii ritmate (fie sub formă de rugăciuni repetate des, fie sub forma repetiției mantrelor sau litaniilor, fie sub formă de Japă, adica rugăciune perpetuă).

Particularitatea fenomenelor astfel produse este că aceste transmisii de energie psihică sunt perfect studiabile, reproductibile și verificabile. Şi aceasta le diferențiază de învățăturile care pretind că obțin fenomene de natură fizică (ca telekinezia; levitația etc.), pentru care se așteaptă încă demonstrația (chiar spiritualitatea a devenit materialistă, asta spune totul!).

De fapt, este vorba de a stimula activitatea cerebrală în așa fel încât celulele nervoase să se sincronizeze în anumite zone ale creierului. Aceasta provoacă o energie foarte puternică, care, canalizată în zonele gândirii, corespunde descrierii clasice a trezirii Kundalini (kundalini în engleză) și fenomenelor de extindere a conștiinței. Ori, misticii și yoghinii autentici descriu întotdeauna fenomenele sau percepțiile pe care le obțin ca fiind subiective. „Universul spiritual” este atins, prin consecință prin percepția subiectivă. Aceasta permite în sfârșit determinarea sensului în care trebuie cu adevărat dirijate cercetările, și este un domeniu care, în sistemele noastre materialiste și tehnologizate, nu cere decât să fie studiat. Inițierea, în cel mai profund sens al termenului, ține deci de fiziologia cerebrală, dar sub aspecte care nu au fost atât de profund explorate înaintea lucrărilor Doctorului Lefebure.

Alexandra David-Neel (care l-a consultat pe Dr. Lefebure în timp ca medic), care a trăit mult timp în Tibet și în India, spune că preoții lama cei mai învățați i-au spus că „fenomenele” aparțin domeniului subiectiv.

Notă: Experiențele subiective se supun legilor, așa cum materia se supune legilor sale, și există numeroase constante de la un individ la altul. Nu este vorba deci de un exces de imaginație, ci pur și simplu de o realitate care nu ține de domeniul fizic, cu toate că se leagă de el prin funcționarea cerebrală.

Un Inițiat sau un Maestru va fi, în consecință, cineva care își va fi cultivat gândirea ritmică și care va putea transmite această energie altuia. Astfel se trezesc ritmuri profunde la persoana care o recepționează, și la rândul său, dacă le întreține, va obține multe alte fenomene subiective (viziuni, claraudiție, extindere a conștiinței „dedublare-călătorie astrală”, perceperea chakrelor, trezirea kundalini, etc. Pentru aceasta se poate spune că Maestrul sau Inițiatul nu are nevoie să vorbească pentru a provoca aceste „transmutații” ale individului în întregul său; dar aceasta nu scutește de explicații elementare, nici de înțelegerea proceselor inițiatice.

Notă: Extazul absolut pe care îl ating dervișii este adesea resimțit și de vizitatori. Va fi ales șef al dervișilor rotitori acela care va ști să transmită mai bine o mișcare de rotație în conștiința altor derviși.

Dedublarea este un fenomen neurologic ușor de provocat atunci când se cunosc procesele fiziologice (poate fi provocat ușor prin antrenarea gândirii ritmate, mai ales prin intermediul anumitor balansări sau al exercițiilor cum sunt „contracțiile statice”), și trebuie reținut în plus că aceste fenomene sunt total subiective. Aceasta înseamnă că totul se situează la nivelul mentalului și că fizicul nu este implicat în experiență.

Nimic nu poate ajunge la organism și prin consecință, nu există niciun pericol în a trăi acest film interior.

Chiar aceasta justifică noțiunea de dedublare: se rămâne conștient de corp și în același timp, se devine conștient de perceperea unor situații care nu sunt fizice. Conștiința percepe deci „două locuri în același timp”.

Este obișnuit să auzim că dedublarea nu se poate produce decât în somn. Este discursul clasic al celor care nu știu despre ce vorbesc.

Foarte des, există o confuzie între anumite stări de conștiință în vis și dedublare. Se ajunge până la a putea fi conștient în vis, adică se știe că se doarme (ceea ce permite apariția visului dirijat). În această stare, este suficient a se gândi la o situație pentru ca imediat să fie percepută. Ori, mulți confundă această stare cu dedublarea și ceea ce percep nu este decât reflectarea gândurilor acumulate în stare de veghe. Pe de altă parte, scenele percepute sunt cel mai adesea lupte cu monștri, evenimente amenințătoare, situații dramatice, etc. Întrebând aceste persoane ne dăm seama rapid că ele „se scaldă” în atmosfere „literare” și cinematografice corespunzătoare visurilor lor conștiente. Altfel spus, ele sunt în așa măsură impregnate de acest gen de reprezentări, încât acestea se impun spontan de îndată ce conștiința le acordă importanță. În continuare este ușor a crede că are loc o dedublare și întâlnire sau luptă cu „entități din astral”, când de fapt acestea sunt proprii lor demoni pe care îi întâlnesc.

Această noțiune este numită în psihologie „vis treaz” și în ezoterism „astral jos, astral mijlociu, astral înalt”. Această clasificare, jos, mijlociu, înalt, este stabilită în funcție de nivelul și calitatea visului treaz. Schematic, visele chinuitoare „jos”; visele simbolice „mijlociu” și visele care îmbracă un conținut spiritual (contact cu un ghid) „înalt”.

În aceste stări ne regăsim față în față cu noi înșine și este percepută propria reflectare: persoana care începe să aibă vise posomorâte sfârșește prin a lâncezi în permanență și va avea experiențe înfricoșătoare. Misticul care își îndreaptă gândirea spre Dumnezeu ajunge să vadă îngeri. Toate acestea se petrec în virtutea legilor gândirii care sunt comparabile cu cele materiale, dar inversate. În plan fizic, polii de același semn ai magneților se resping. În planul mental, gândurile de aceeași natură se atrag. Există deci o polaritate și o inerție a gândirii, așa cum există o polaritate și o inerție a materiei. Legile lor sunt aceleași, dar inversate. În consecință, persoanele care trăiesc în ambianțe intelectuale nesănătoase regăsesc aceleași idei în somn, dar amplificate. Persoanele care trăiesc în medii literare sau spirituale vor avea mai multe șanse de „contacte” spirituale.

Dacă ele le regăsesc conștiente în vis, cred că fac o dedublare și o „călătorie astrală”. Ele spun apoi tuturor că dedublarea și călătoria astrală sunt periculoase, pe când în realitate, nu au realizat nici dedublarea, nici călătoria astrală, care sunt altceva decât aceste reverii conștiente.

Mai mult, visul poate provoca efecte fizice (tetanie, creșterea sau diminuarea fluxului sanguin în anumite părți ale corpului, creșterea ritmului cardiac), ceea ce nu este cazul dedublării sau călătoriei astrale. Anumite tipuri de vise „treze/dirijate” pot chiar permite trăirea de situații în afara timpului și schemei corporale, de o asemenea impresie de adevărat încât anumite persoane nu ezită să proclame că au revăzut o „viață anterioară”!

Datorită dezvoltării cerute de această întrebare: vedeți „UNIVERSUL ENERGIEI FOSFENICE” care se poate descărca gratuit în „SPAȚIUL MEU”.

NU, Fosfenismul este o învățătură de tip Inițiatic, Ezoteric, Spiritual. Experiențele realizate nu intră în cadrul experiențelor zise parapsihologice, experiențele Inițiatice fiind de altă natură.

Remarcă: „Universul parapsihologiei este unul care nu a convins niciodată decât pe cei care sunt deja convinși. Lipsa rezultatelor doveditoare aplicabile nu permite perceperea de mari posibilități de aplicare.”

Într-un număr mare de experiențe, nu este mereu ușor, pentru o persoană care nu posedă informațiile necesare, să judece calitatea reală a propriei experiențe. Ca exemplu, putem să ne dăm seama ce se întâmplă într-o criză de urticarie: aceasta ne mănâncă până devine insuportabilă. Prin scărpinare se poate observa că se obține o stare de bine. Aceasta se numește în medicină „plăcerea scărpinatului” unde, plecând de la o problemă patologică, se cade într-o stare de plăcere, dar ea este un adevărat fund de sac senzorial.

Este la fel în experiențe cum ar fi exercițiile inițiatice de balansare a capului, în care subiectul, neavâd o analiză a lor cu ajutorul fosfenelor, poate ajunge să le facă prea amplu provocând astfel un masaj al al ganglionilor simpatici. Urmează o stare de bine care îi poate lăsa subiectului impresia că trăiește o experiență spirituală, pe când el se găsește într-un fenomen senzorial. Nu este mereu ușor de făcut deosebirea între o experiență reală și o stimulare senzorială.

Cât despre fenomenele fizice ca faimoasele experiențe ale lui Uri Geller de răsucire a metalelor, este suficient să vedem dezvoltarea unei întregi industrii bazată pe memoria formei metalelor, pentru a ști ce să credem. Mai mult, „experiențele” care constau în „punerea în mișcare” la distanță (și mai târziu) a ceasurilor și pendulelor, sunt binecunoscute de fizicieni, sub forma cristalizării metalelor. Multe persoane se lasă încă prostite pentru că nu au noțiuni de fizică elementară. Orice metal tinde să ia forma sa inițială. Astfel, poduri în întregime metalice pot pierde, în timp, puțin din lungimea lor, la fel cum un arc al ceasului se reîntinde pe parcursul anilor. Când luăm din nou un ceas uitat de mult timp într-un sertar, mecanismul se repune în mișcare, ajutat de arcul suficient de întins pentru a-l face să funcționeze timp de mai puțin de trei sferturi de oră. Conform nivelului de studii al fiecăruia, unii vor crede „în puteri psihice” și alții „în legile fizicii elementare”!

Să definim cu exactitate ce semnifică acești termeni.

Perceperea extrasenzorială este „cea care se stabilește în afara simțurilor”, deci cea care este percepută fără participarea simțurilor fizice. Ori, fără acestea, nu este posibilă perceperea. Această concepție este deci absurdă, cu toate că anumite persoane se antrenează „să transmită un gând” altor persoane. Dar deja ele sunt în afara subiectului și pentru a demonstra asta, dacă plasăm o persoană într-o stare de izolare senzorială, simțurile fizice nu mai sunt solicitate, și totuși persoana care este cufundată în saramură are numeroase perceții: culori, imagini, sunete, senzații cenestezice, mirosuri, etc. Deci aceasta demonstrează că apariția unei percepții are loc fără participarea simțurilor fizice. Dar cu adevărat, acest ansamblu de percepții nu este în afara simțurilor fizice. O percepere extrasenzorială semnifică „a percepe fără participarea creierului”, ceea ce este greu de conceput. În contrapartidă, experiența izolării senzoriale pune în evidență anumite partcicularități ale creierului, în special un sistem senzorial posedând aceleași caracteristici ca și perceperea fizică, dar exclusiv subiectiv!

Este deci inversul noțiunii de percepere extrasenzorială (percepere în afara simțurilor; produsă fără simțurile fizice) fiind vorba mai curând de o percepere interioară simțurilor, producându-se prin întreaga participare a creierului.

Această formă de percepere este catalogată „supranormală”; ea se stabilește prin intermediul simțurilor. Etimologic, „supra” vrea să însemne deasupra, dincolo. Concret, experiența izolării senzoriale arătă că există efectiv o formă de percepere care se produce sub pragul simțurilor fizice, adică înainte ca stimulările fizice să fi atins o intensitate suficientă pentru ca simțurile să răspundă. Această percepere are loc deci, dincolo de simțuri; dar un dincolo interior. Dacă vrem să descriem precis această experiență, ar trebui să vorbim mai bine de o percepere care se efectuează prin dislocarea simțurilor fizice; contrariul lui supra. Ar trebui creat un neologism semnificativ: percepere sub pragul normalului?

intra: la interior; ab: fără; infra: mai jos

Acesta este domeniul subiectivului, adică o formă de percepere al cărei singur martor este individul, așa cum este singurul martor al viselor și gândurilor sale. Totuși, experiențele subiective se supun unor legi precise, așa cum și materia le are pe ale sale și există numeroase constante de la un individ la altul. Nu este vorba deci de un exces de imaginație, ci pur și simplu de o realitate fără legătură cu domeniul fizic, cu toate că este legată de funcționarea cerebrală. Aceasta din urmă este constituită din reacții chimice și electrice care produc numeroase schimburi de energie. Dr. Lefebure a descoperit că, datorită luminii, avem posibilitatea să creștem aceste schimburi. El a pus de asemenea în evidență faptul că emisferele cerebrale nu funcționează continuu, așa cum se crede (este suficient să vedem cum este structurat învățământul în școli), ci prin alternanță și că posedă numeroase funcții ritmice. Astfel, atunci când creierul este plasat în condițiile în care ritmurile sale sunt stimulate la maxim, amplificarea lor este atât de mare încât perceperea subiectivă devine la fel de intensă ca și perceperea fizică. Această amplificare reprezintă perceperea supranormală și asta este ceea ce, sub alte denumiri, au căutat să obțină toți sfinții prin antrenamente adecvate. Acest univers subiectiv este cel pe care l-au numit „lumea spiritului”.

Nu există contradicție între „subiectiv” și „obiectiv”. Această dihotomie nu desemnează o realitate fizică opusă inexistenței spiritului. Ceea ce este obiectiv corespunde perceperii fizice; ce este subiectiv corespunde „perceperii interioare”. Mai mult, putem spune că perceperea fizică conține de asemenea o bună parte de subiectivitate, căci în ultimă instanță mentalul este cel care analizează toate percepțiile. Ca dovadă, aceeași intensitate a durerii administrată subiecților va produce resimțiri diferite. Atunci când intră în joc verbalizarea, această diferență poate fi chiar mult mai mare, ca exemplu putând cita mărturiile relatând despre același eveniment care nu par a descrie același lucru! Invers, în măsura în care mai multe persoane percep același fenomen subiectiv, acesta trece în universul obiectivității, adică al realității. Întâmplător, visul ne furmizează un exemplu bun căci, prin conținutul său, el a fost timp îndelungat văzut ca o percepție doar subiectivă, dar s-a adeverit, ca urmare a studierii sale, că se distinge de asemenea o activitate electrică a creierului care poate fi măsurată obiectiv; obiectivul și subiectivul, departe de a fi în opoziție, sunt legate inextricabil.

Gîndirea este primul fenomen subiectiv de care luăm conștiință și ea ne permite accesul la o întreagă lume de senzații. Astfel spus, gândirea nu mai poate fi considerată ca o consecință a activității cerebrale, deoarece creierul este, între altele, organul perceperii subiective. În natură, un organ nu se dezvoltă decât în raport cu o energie deja existentă pe care o va percepe din ce în ce mai bine în funcție de nevoile speciei și ale individului. Ochii nu s-au dezvoltat decât pentru că lumina există înaintea ochiului. Urechea s-a dezvoltat pentru a percepe mai bine un univers vibratoriu particular, aducând o cunoaștere suplimentară a mediului înconjurător. Este la fel în cazul tuturor organelor de simț. Aceasta nu înseamnă că ochii s-au dezvoltat pentru că lumina a apărut dintr-o dată! Procesul fiziologic este comparabil pentru gândire, care este expresia unei energii existente înainte ca activitatea cerebrală să permită perceperea ei. Gândirea este pragul spiritului.

Științele psihismului încă cercetează pentru a stabili baze solide domeniului în care ele sunt considerate investitoare. Dar cuvântul „știință” poate ușor crea confuzie în spirite, căci la nivelul marelui public el este foarte des sinonim cunoștințelor bine stabilite și definitive, în timp ce oamenii de știință știu bine că aceste întrebări nu sunt atât de tranșate cum ne place să credem. Datele și teoriile științifice sunt, de fapt, în continuă evoluție și aceasta este chiar ceea ce caracterizează demersul științific, netrebuind de altfel decât observat ritmul din ce în ce mai rapid în care apar noile descoperiri.

De multe ori, cei care studiază științele psihice vor să se înțeleagă că, în domeniul spiritului, cunoștințele sunt perfect stabilite, ceea ce nu este adevărat, din nefericire. Atunci când se analizează aceste științe, se realizează că într-o mare măsură ele se bazează pe presupuneri, incertitudini și uneori prejudecăți; în realitate ceea ce fiecare dintre ele propune nu este nimic altceva decât o grilă interpretativă care încearcă să decripteze realități care se sustrag constant obiectivității.

În ceea ce privește tehnicile inițiatice, ele sunt un ansamblu de procedee care permit obținerea de fenomene a căror existență a fost constatată de milenii. Faptul că aceste fenomene au putut fi constatate nu înseamnă că pot fi înțelese și explicate, ci doar că se cunosc circumstanțele particulare care permit realizarea anumitor experiențe.

Una dintre fazele fosfenei, lumina difuză, posedă proprietăți care o definesc ca energie: ea permite perceperea obiectelor în întuneric total; ea este transmisibilă prin telepatie și fotografiabilă. Putem de asemenea să-i dăm o formă. Această lumină difuză a fost numită „egregor” în timpurile străvechi. Ori, atunci când există acumulare de sare fosfenică într-un loc, aceasta dă naștere la manifestări supranaturale, „apariții”.

Fosfenismul poate explica un mare număr de fenomene zise paranormale. Și dacă rămân încă științei multe enigme, ne așteptăm că în câțiva ani ea le va elucida și asta mult mai repede decât va fi studiat Fosfenismul de cercetători emeriți.

Nu numai experiențele fosfenice ci toate experiențele psihice sau spirituale aparțin domeniului subiectiv.

Doctorul Lefebure a formulat astfel: „Cel care caută obiectivitatea va fi decepționat, cel care dimpotrivă caută subiectivitatea își va da seama într-o zi că experiențele sale sunt obiective”. Să ne consolăm totuși și să nu fim copii. Toate marile descoperiri au fost făcute așa.

Amintiți-vă de exemplu de Einstein care a descoperit teoria relativității generalizate visând că se afla pe o sferă cu alte sfere în jurul lui.
Acesta poate părea cel mai banal vis care se poate imagina și totuși obiectivitatea va prevala subiectivității.

Fenomenul subiectiv cel mai cunoscut este visul. Subiectiv, deoarece noi suntem singurii martori ai conținutului viselor noastre și nu putem aduce nicio dovadă pentru ce percepem atunci când visăm. Dar cum toată lumea visează, acest fenomen subiectiv a trecut în domeniul obiectiv.

Dacă mai multe persoane descriu un fenomen subiectiv, el devine obligatoriu obiectiv.

Când vor exista mult mai multe persoane care vor face experiențe mistice, acestea vor trece la rândul lor în domeniul obiectiv.

Dar „lumea spiritului” va rămâne întotdeauna în domeniul fenomenelor subiective fără legătură cu materia. Acum se știe că, aceia care au dorit să creeze o legătură, au folosit inducerea în eroare, căci universul subiectiv căruia îi aparține „experiența” nu are interacțiuni demonstrabile cu fapte calificate ca obiective de știința actuală.

Niciunul în ceea ce privește practicarea Mixajului Fosfenic. Dimpotrivă, căci lumina este un adevărat epurator al gândirii.

MANÈS spunea „Lumina, ușă către bine”.

Se produce într-adevăr în gândire o adevărată purificare a sentimentelor, conducând totdeauna persoana spre ceea ce o va proteja și echilibra mai mult; și aceasta, uneori, fără ca ea să-și dea seama.

Din contra, în ceea ce privește exercițiile gândurilor ritmate, acestea generează o energie colosală în gândire. Acestă energie va juca un rol de amplificator fără discernământ, căci în primă fază, ea va amplifica toate gândurile, la fel de mult pe cele bune și pe cele rele. De aceea, practica gândirii ritmate trebuie întotdeauna asociată practicării Mixajului Fosfenic, dar ar trebui de asemenea, în timpul ședinței de gânduri ritmate, să avem grijă la alegerea gândurilor.

O persoană depresivă trebuie să se limiteze la practicarea Mixajului Fosfenic. Asta este valabil și pentru persoanele cu un comportament agresiv. Acest fenomen de amplificare a gândurilor negative este numit: „epurare”, intensitatea sa poate fi importantă, dar se estompează după un anumit timp.

Prin telepatie nu înțelegem „emisiunea unui gând de la o persoană la alta”, așa cum se înțelege de obicei. Telepatia constă pur și simplu într-o transmitere a ritmurilor.

Telepatia fosfenică este deci inducerea unui ritm prin reciprocitate. Distanța joacă un rol important, căci cu cât emițătorul este mai aproape, cu atât fenomenele sunt mai intense. Aceasta permite înțelegerea minunilor solare cum sunt cele de la Fatima, acestea din urmă fiind considerate de Biserică (după 13 ani de proces canonic), ca „giuvaierul bisericii romane”; care nu este altceva decât un fenomen sută la sută fosfenic, (dacă soarele ar fi avut cu adevărat comportamentul care i se atribuie noi nu am mai fi aici pentru a discuta despre asta…) și deci toate elementele pot fi realizate separat sau în ansamblu, fără ca aceasta să diminueze cu ceva latura spirituală a evenimentului.

Sensul cuvântului minune este suspendarea legilor naturale. Aceasta a perceput mulțimea pe platoul de la Fatima, co-fosfena solară care a produs această senzație de întunecare a soarelui. Celelalte mișcări ale co-fosfenei: balansări, pulsații (cele pe care oamenii le-au văzut prin căderea soarelui!), tremurăturile, sunt ritmuri proprii fosfenelor. Chiar și fenomenul spectaculos al ierbii uscându-se rapid atunci când ploua ușor, este un fenomen fosfenic care relevează o proprietate calorică a luminii difuze.

Anumiți martori au spus printre altele că au resimțit o senzație de căldură; alții o senzație de răcoare, aceasta fiind tot un fapt caracteristic al experienței fosfenice care constă în proiecția fosfenei pe spatele mâinii; experiența este și mai marcantă atunci când mai multe persoane proiectează fosfena către o singură persoană. Aceasta începe atunci să se balanseze spontan, ceea ce arată că fosfena este o energie în legătură cu ritmuri profunde.

În aceste două experiențe, anumite persoane descriu o senzație ușoară de căldură; pentru altele, senzația de răcoare este predominantă. La fel, bulgării albicioși căzând din cer pe care oamenii încercau în zadar să-i prindă, aceștia dispărând, sunt un fenomen semnificativ pentru însăși definiția fosfenei: percepție a senzațiilor luminoase subiective. Se cunoaște că, atunci când nu se întâmplă nimic pe retină, există încă emanația unei substanțe subtile produsă de creier: lumina difuză. Această fază a fosfenei permite perceperea obiectelor în întuneric deplin; datorită acestei faze și în această lumină misticii au viziuni.

Notă: în 1967, ca urmare a trimiterii de către Dr. Lefebure de scrisori și telegrame la Vatican și Sfinției Sale Paul al VI-lea pentru a explica ce fusese tocmai științific descoperit despre „fenomenele” de la Fatima (descoperiri care l-au „tulburat” pe papă), Biserica nu mai vorbește de „minunile solare” ca despre giuvaerul Bisericii catolice. Aceasta constituie o recunoaștere implicită a descoperirilor Dr. Lefebure.

Un alt exemplu despre un efect al telepatiei fosfenice: cunoașteți calitatea gândurilor dumneavoastră, calitatea imaginii dumneavostră mentale atunci când realizați, de exemplu, punctul de concentrare pentru practicarea unui balans. Dacă alături de dumneavoastră, o persoană mai avansată, practică împreună cu voi acest exercițiu, veți observa că veți realiza și menține cu mai mare ușurință acestă imagine.

Această întrebare trebuie abordată sub două aspecte. Primul nu ia în considerare decât gândul propriu-zis: Poate fi controlat la distanță creierul unei alte persoane și i se poate impune propriul nostru gând? În acest caz, răspunsul este Nu.

Totuși, mulți cred asta fără a avea vreodată demonstrația.

Al doilea aspect este de a analiza din punctul de vedere al persoanei care practică exercițiile gândirii ritmate. Ritmul, introducând un element de structurare în gândire și conferindu-i o ierarhie superioară, răspunsul este altul. Pentru a înțelege mai bine, reluăm exemplul dat de Dr. Lefebure: analogia vântului și gândirii.

Gândirea este precum masele de aer haotice: consumul de energie este mare, dar efectul total este slab. Ca exemplu, vântul nu trece prin ziduri. Dar, când imprimăm un ritm aerului, se produce un sunet. Acesta din urmă, cu toate că este de miliarde de ori mai slab decât energia vântului, trece ușor prin pereți. Întreaga diferență este dată de ritmul energiei. La fel, atunci când masele de aer sunt captate și antrenate într-o mișcare de spirală ritmată, ele capătă o putere fantastică în stare să distrugă orașe și regiuni întregi: acestea sunt tornadele și taifunurile.

Gândirea urmează același proces. Atunci când este ritmată, ea capătă o putere excepțională ce constituie o energie care sporește capacitățile umane. Ea produce atunci dezvoltarea ideației, creativității, intuiției; apoi, atunci când este antrenată într-o mișcare de spirală, puterea sa ajunge să declanșeze fenomene interioare foarte bogate și foarte profunde.

Acest gând ritmat proiectat asupra altei persoane va avea ca efect amplificarea propriilorgânduri ale receptorului în funcție de gradul de receptivitate al acestuia. Emițătorul și receptorul trebuie să fie cât se poate de apropiați, căci calitatea rezultatului este invers proporțională cu disitanța care îi separă.

Notă: Vraja sau influența la distanță nu se produce decât asupra subiecților superstițioși sau influențabili.

Mulți oameni cred că sunt vrăjiți atunci când sunt de fapt victimele unei maladii microbiene, mai ales în țările și regiunile Africii unde „sănătatea” lasă de dorit. Multe boli nu sunt depistate prin analize și atunci psihiatrul ia locul medicului. Acest aspect a fost dezvoltat de Dr. Lefebure în cartea sa „Spasmofilie și depresie prin tetanos cronic”:

„Sistemul nervos este sediul conștiinței noastre, al personalității noastre. Ori, pe el îl atacă toxina tetanică, dar în cadrul zonelor judecății și inteligenței.”

Rezultă că, una dintre impresiile cele mai atroce, probabil cea mai rea pe care o dă această boală, este că personalitatea voastră vă scapă complet de sub control, pentru a deveni prada unei forțe de o putere înfricoșătoare, terorizantă, care vă va invada din ce în ce mai mult. Judecata clar păstrată concluzionează că sunteți POSEDAT de o forță mai puternică decât a dumneavoastră, care își extinde stăpânirea, nu numai asupra sistemului muscular ci și asupra unei părți a psihicului.

Se înțelege că, în perioadele în care nu se știa ce posedează astfel, existau doze infinitezimale dintr-o otravă secretă prin care câțiva mici și mizerabili microbi, nu numai din mediul înconjurător, făceau ca un subiect normal pînă atunci, să prezinte subit spasme musculare imitând un act voluntar, cu toate că nu era așa, putând conduce la ideea unei posedări de către diavol: însuși subiectul, adică bolnavul, având sentimentul de a fi dominat de o forță infinit superioară lui care i-a pătruns în corp se putea învinovăți de a fi posedat de demon.

Cele două puncte de vedere, microbian și teologic, nu sunt de fapt contradictorii: se poate considera că microbul este corpul diavolului, înainte de toate evident pentru că ne face să suferim. Mai mult, pentru că el provoacă tulburări emoționale care ne fac să acționăm greșit. Este în special adevărat în cazul toxinei tetanice care, în doza tetanosului cronic, devine foarte iritabilă, violentă, prin nevoia de eliberare de o senzație inexplicabilă de surescitare musculară. Mai mult, această toxină determină subiectul să evite alte ființe umane și să se cufunde în visare, prin fixarea sa în anumiți centri cerebrali care sunt receptivi la ea.

În sfârșit, microbii reprezintă o formă primitivă de viață, fără organizare intercelulară, fără o ierarhie a lor, în sânul aceleeași specii. Prin asta, metafizic, ei reprezintă diavolul, adică o formă de viață atât de veche încât ea a fost, un timp îndelungat, singura existentă în zorii evoluției biologice pe planeta noastră, formă de viață de care noi trebuie să ne îndepărtăm, deoarece sub influența sa, regresăm către starea primitivă. Asta este clar, de exemplu, în încetinirea vieții intelectuale provocată de boală. Plantele, animalele, mai ales oamenii, prezintă din contra, o organizare intercelulară și o ierarhie între diferitele varietăți de celule care le compun, în ansamblu; cu atât mai mult cu cât aceste ființe au apărut mai recent în cadrul evoluției. Aceasta demonstrează clar că organizarea, diferențierea și ierarhia corespund sensului în care forțele misterioase ale naturii ne îndreaptă pe drumul viitorului. În opoziție cu diavolul-microb, fosfena ne arată calea de urmat pentru perfecționarea noastră.

Așa cum există contraindicații farmaceutice (anumite medicamente neputând fi asociate cu altele), există la fel cu privire la practica Fosfenismului. La fel, sportivii nu pot practica anumite sporturi care ar fi împotriva rezultatelor pe care încearcă să le obțină; boxerii nu fac exerciții grele pentru musculatură care i-ar face să-și piardă viteza și suplețea, deci eficacitatea.

prima contraindicație: Renașterea

Re-birth („renaștere”): bazată pe hiperpnee, provoacă hiperoxigenarea sîngelui, mai puțin gaz carbonic și alcaloză, scăderea calciului sanguin, tetanie al cărei semnal de avertizare este dat de furnicăturile în degete.

În viața de zi cu zi, observați că persoanele care au probleme psihologice sunt incapabile să respire. Respirația lor se limitează la foarte scurte inspirații; atunci când sunt surprinse de o situație sau sunt sub efectul unei emoții de exemplu, ele inspiră ușor și blochează respirația. Ele provoacă astfel o refulare.

În artele marțiale, din contra, se învață expirarea pentru a nu se supune situației.

• Renașterea și respirația holotropică:

Renașterea și respirația holotropică sunt două metode zise de terapie. Cele două folosesc aceeași formă de respirație adică: o hiperventilație. Hiperventilația fiind obținută printr-o mișcare amplă a cavității toracice (umplere totală), expulzarea aerului făcându-se pe gură. Prin nări, golirea plămânilor ar fi prea lentă.

Este nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a obține efectul: adică furnicăturile în extremități (prima dată), semne precursoare al variației nivelului calciului în organism, datorită hiperventilației.

Obiectivul acestui stadiu este depășirea fricii. Poate apărea teama de moarte căci contracțiile pot merge până la un început de paralizie a limbii sau a omușorului, ca urmare a efectelor: puternice și incontrolabile. Și aici se situează efectul terapeutic „a depăși propriile frici conștiente sau inconștiente”.

În renaștere se urmează ciclul respirator, reținere și în continuare verbalizare a ceea ce se întâmplă, la sfârșitul ședinței. În respirația holotropică, respirația se face pe muzică – stil muzicoterapie – . La sfârșitul ședinței, se discută și se face o descriere a celor trăite, descriere care este adesea stil mandala.

Aceste respirații conduc la depășirea temerilor: inconștiente (stres al nașterii) și conștiente: frica de gol, de viteză… Cum aceste moduri de a respira elimină blocajele psihologice, ne vom simți mai bine, fără stres, după ședință.

Mulți terapeuți folosesc cu plăcere una dintre aceste metode căci sunt terapii considerate pârghii psihologice, adică dacă se urmează procedura, rezultatul se produce rapid și cu putere. Pentru o terapie sunt necesare aproximativ 10 ședințe. Ședințele durează 1 oră, 1 oră și jumătate și au loc în grup. Acestea sunt metode clasice în terapiile scurte, adică cele care necesită cel mai mic număr de ședințe.

Dar efectele după ședințe pot fi încărcate de consecințe pe plan psihologic dacă sunt asociate cu practica gândirii ritmate care, așa cum am văzut, este un amplificator al proceselor mentale. Aceste tehnici sunt deci foarte destabilizatoare.

• Respirația recomandată de Dr. Lefebure:

Doctorul Lefebure a arătat că importantă în respirația yoga – mistică – este reținerea (cf. PNEUMOFENA sau respirația care deschide porțile către dincolo), adică așa cum precizează: „Important este să creăm o sete de aer”. Sete (nevoie) creeată prin rețineri mai mult sau mai puțin îndelungate. Reținere a inspirației, apoi expirație, ceea ce formează, în acest ciclu, o respirație mai mult sau mai puțin pătrată. Respirație pătrată pe care a transformat-o în final în respirația ciclogenă (spirituală) cu o sete (nevoie) de aer constantă în timpul întregului ciclu și al întregii ședințe.

• Comparație între aceste diferite moduri de repirație:

Vedem deci că respirația spirituală, sau chiar cea pătrată – mai ușor de efectuat la început – este complet opusă respirațiilor de tip renaștere.

– Renașterea antrenează o absorbție maximă și rapidă de oxigen și deci fără nicio sete de aer.

– Respirația spirituală încetinește absorbția oxigenului, crescând în consecință nivelul de CO2 – ca urmare a reținerilor – și deci cu un maximum de sete (nevoie) de aer.

Cele două tipuri respiratorii sunt deci opuse. Una dintre metode este o cercetare psihoterapeutică și alta, o cale spirituală.

a 2-a contraindicație: Hipnoza

Principiul hipnozei este folosirea unei stări pentru inducerea de sugestii.

În ce privește sofrologia, care este un fel de hipnoză „blândă”, aici sugestia are un rol benefic.

Aceasta ne face să stabilim un punct de distanțare între hipnoză și Fosfenism.

În practică hipnoza este nedespărțită de sugestie.

Dr. Lefebure vorbește des, în cărțile sale, de rugăciuni libere, adică de rugăciuni pe care le inventezi singur, care nu sunt impuse nici de o persoană, nici de un grup, nici de o ideologie oarecare. De ce rugăciunea? Ei bine, pentru a da o comparație, spunem că o centrală hidroelectrică degajează o energie proporțională cu înălțimea căderii apei. Cu cât aceasta este mai mare cu atât centrala va primi mai multă putere.

A te ruga înseamnă a admite că există forțe mai presus de sine și înseamnă a te pune în stare de recptivitate, într-o poziție umilă. Este total contrariul sugestiei care nu este decât auto-afirmație.

Autosugestia face individul hipersugestibil (cum termenul „autosugestie” poate deja lăsa să se înțeleagă).

Și în sfârșit, și cel mai important, starea de hipnoză căutată este antagonică adevăratelor practici yoghine. Hipnoza nu stimulează decât o „linie de neuroni”, pe când tehnicile inițiatice constau în crearea de multiple căi neurologice cu scopul de a activa numeroase funcții cerebrale.

Avertisment: asocierea renaștere + hipnoză + practicarea gândirii ritmate poate conduce la un tur prin casa SP (spital psihiatric). O persoană prevenită face cât două … Există combinații pe care este mai bine să nu le facem.

Hipnoza permite ajungerea la dedublare sau la călătoria astrală?

Mulți caută dedublarea fără a ști ce este cu adevărat aceasta, nici în ce constă. În aceste condiții, este foarte dificil să recunoști fenomenele. Există un antagonism puternic între experiențele inițiatice și experiențele psihologice. Acestea din urmă nu intră în cadrul tehnicilor inițiatice, care reprezintă un domeniu total aparte. Este extrem de important de știut în ce domeniu se lucrează și care sunt limitele sale. Trebuie de asemenea știut de ce se aplică o anumită tehnică, ce rezultate se pot obține și să alegi singur tehnicile care vor fi utilizate în căutare.

Nu se poate cere creierului nostru absolutul, nici imposibilul și în practică, precum în studiu, este necesar să definim terenul pe care lucrăm. Din nefericire, mulți nu se angajează într-o cercetare decît pentru a aduce mai mult fenomenele către ideea pe care și-au făcut-o și prejudecățile acumulate în decursul timpului. Dar, de îndată ce se apropie de un fenomen un pic deranjant pentru că obligă la punerea de întrebări și câteodată la anumite repuneri în discuție, sau în continuare la pierderea disconfortului intelectual pe care și l-au creat, ei reacționează prin refuzarea fenomenului, mergând până la a pretinde că „este periculos”, sau că acesta le produce teamă. Ori, acest pericol, această teamă este riscul de a se descoperi pe sine însuși. Ei se limitează deci la producerea de fenomene superficiale. Cea mai mare parte a acestor fenomene sunt pur psihologice.

Astfel, se începe prin a se lăsa impresionat și influențat de o ambianță sau o atitudine, care fac mai mult oficiul de sugestie decât de catalizator al experiențelor veritabile. La fel, este frecventă trăirea de senzații care nu ating decât suprafața „stratului psihologic” al individului, dar este nevoie de mai mult decât atât pentru a atinge un scop sau pentru un contact cu „eul” său profund. În cea mai mare parte a timpului, aceste senzații nu sunt decât o iluzie de la care obținem o vie plăcere, pentru că se percep imagini și câteva senzații ceea ce, în sine, este foarte plăcut; și se oprește cercetarea la acest stadiu.

Ca exemplu, cu simulatoarele pe care le găsim în parcurile de distracții și într-un mod mai puternic cu căștile virtuale, trăiți senzații multiple și „experiențe” urmărind filmul proiectat, fără să vă mișcați din fotoliu. Veți avea impresia că corpul vostru devine greu, ușor, că vă prăbușiți, urcați sau că deveniți mai mic sau foarte mare; că zburați și plutiți în aer fără efort. În cele din urmă, ceea ce trăiți sunt distracții senzoriale, deoarece filmul a solicitat anumite organe de simț. Dar nu este vorba de loc de fenomene psihice. Sunteți într-un fund de sac senzorial și doriți ca senzațiile să continue, într-atât sunt de plăcute. Este de fapt același lucru care se produce atunci când aveți o mâncărime: vă scărpinați. După un timp, acest scărpinat se transformă în plăcere și veți considera scărpinatul plăcut. În medicină, acest fenomen se numește „plăcerea scărpinatului”. Sunteți încă acolo, într-un fund de sac senzorial antrenând o stare patologică.

Fenomenele inițiatice se produc foarte rar în timpul antrenamentelor, dar apar de la mai multe ore până la o zi după antrenament. Nu trebuie deci confundate distracțiile senzoriale care nu provoacă, direct, decât un moment plăcut, cu exercițiile inițiatice care conduc la experiențe veritabile în afara ședințelor de antrenament, cel mai adesea noaptea, proiectând conștiința în „planurile cosmice” (vezi „UNIVERSUL ENERGIEI FOSFENICE”). Fenomenele inițiatice sunt mult dincolo de senzațiile care decurg din creația noastră personală. Dar foarte puțini acceptă să împingă studiul mai departe decât aceste straturi care sunt încă legate de voința subconștientă. Cei care aprofundează descoperă, din contra, un alt aspect al lor înșiși și al universului.

Dedublarea nu este un fenomen rar. Ea a fost practicată din toate timpurile și se găsește în chiar inima tuturor inițierilor.

Veți găsi mai multe informații în SPAȚIUL MEU sub forma unor caiete tehnice.

Tehnicile fosfenice sunt eficace pentru majoritatea covârșitoare a persoanelor, indiferent de combinarea criteriilor sociale și culturale; progresul fiind dirijat de legi fiziologice și nu credințe sau prejudecăți.

Sunt foarte rare persoanele care nu obțin rezultate, adesea pentru că se află sub influența medicamentelor care perturbă buna funcționare cerebrală.

Se întâmplă ca unii să spună că nu au obținut rezultate. Totuși, întrebându-i, ne dăm rapid seama că fenomenele există; dar aceste persoane nu au devenit deloc conștiente de ele. Ele au fost puse „de-o parte”.

În ciuda practicii lor intensive, a studiului asiduu, mulți se plâng că un obstacol îi împiedică să meargă mai departe în dezvoltare, căci obținerea de experiențe prin practicarea Fosfenismului este foarte ușoară, dar exploatarea lor se poate dovedi uneori dificilă; aceasta ducând la concluzia că: CEI MAI MULȚI PRACTICANȚI NU ȘTIU SĂ RECUNOASCĂ ANUMITE FENOMENE care vor avea o importanță capitală pentru continuarea experiențelor.

Această afirmație poate părea, a priori, curioasă într-o epocă în care există informații în toate domeniile. Dar este sigur că acest prea plin de informații,cel mai adesea contradictorii, face ca persoanele interesate de cercetarea psihică sau spirituală să nu posede niciun mijloc de recunoaștere, pe de o parte a tehnicilor cu adevărat eficace, și pe de altă parte, a fenomenelor pe care pot să le întâlnească într-un astfel de demers, pentru a le aborda fără nicio prejudecată. În consecință, cea mai mare parte a timpului ele scapă din vedere fenomene veritabile, prea subtile pentru a fi recunoscute. Experiențe care ar fi putut fi formidabile eșuează astfel iremediabil.

Pentru a lupta împotriva acestei lipse de informații serioase, Școala Dr. Lefebure propune în rubrica „SPAȚIUL MEU” caiete tehnice cu un studiu asupra diferitelor fenomene întâlnite în practica Fosfenismului, deschizând astfel orizonturi vaste pentru practicanții care doresc să împingă mai departe căutarea lor și mai ales experimentarea practică.

Studierea Fosfenismului permite înțelegerea sensului fiziologic al conceptelor seculare cum ar fi clarviziune, chakre, kundalini, vis treaz, vis dirijat, extindere a conștiinței, dedublare, călătorie astrală, etc. Fosfena permite amplificarea senzațiilor subiective; vom descoperi atunci că gândul are un comportament care îi este propriu și deci trebuie să știm să respectăm regulile pentru a dezvolta ansamblul capacităților cerebrale. Fosfenismul repune în discuție multe prejudecăți și numeroase cunoștințe sumare. Este o disciplină completă la care nu este necesar să adăugăm ceva, câmpurile de cercetare și experimentare fiind imense și unele încă neexplorate. Astfel, cei mai curioși și mai motivați au posibilitatea de a se implica profund în experiențe și poate de a descoperi alte domenii de aplicare.

Anumite droguri cum ar fi ierburi, ciuperci, ecstazy (drog de sinteză), psihotrope, pot provoca impresii momentane de extaz sau clarviziune. Dar pe de o parte, odată trecute efectele halucinogene, nu mai persistă nicio stare de percepție și pe de altă parte, efectele acestor substanțe se încadrează în excitațiile senzoriale.

O persoană ne-a împărtășit experiența sa cu L.S.D. (cel mai puternic dintre L.S.D.). În timpul unei călătorii, acest om a resimțit trei „călătorii” într-una, caracterizate prin impresia unei separări între intelect, mental și corp, acesta din urmă trăind o istorie în legătură cu moartea: impresia de a trăi propria moarte și de a se simți îngropat. În ceea ce-l privește, mentalul percepea fenomene foarte plăcute, în special luminozități mișcătoare la care persoana simțea că nu putea avea acces. Se observă în acest caz o completă dezagregare a personalității cu un blocaj care împiedică subiectul să acceadă la planurile superioare.

Cu toate că, pentru simțurile noastre nu este indicat să facem publicitate halucinogenelor, chiar și involuntară, este imposibil să ocolim problema, căci ea este acum, foarte des adusă în discuție de practicile șamanice și de atracția pentru petrecerile rave.
Faptul că halucinogenele, în principal peyotlul, mescalina, alcaloid al peyotlului, iboga (plantă africană) și mult mai celebrul L.S.D. de mii de ori mai puternic, pot fi utilizate în practicile șamanice, nu ajută cu nimic practica fosfenică.

Ca exemplu, raverii, cu muzica lor tehno (120 de bătăi pe minut) compusă din ritmuri foarte apropiate de cele pe care le regăsim în anumite ceremonii inițiatice (mai puțin electronica), nu obțin decât distracții senzoriale, cu siguranță plăcute, dar fără nicio posibilitate de deschidere către fenomene pe care le putem califica spirituale.

Fosfenismul, înainte de toate, integrează și armonizează ființa cu mediul său, contrar drogurilor care, dezintegrând individul în plan caracterial, îl desocializează.

Nu trebuie decât să vedem reportajele realizate de etnologi, care demonstrează ravagiile drogurilor asupra șamanilor, pentru a ne da seama de starea în care se regăsesc aceștia după transă. La fel cum o singură jumătate de pahar de vin poate anula beneficiile unei ședințe de Fosfenism, ingerarea substanțelor halucinogene nu conduce decât la o pierdere a conștiinței și, de la caz la caz, repetată des, la funduri de sac senzoriale.

La fel cum practicarea sportului are un efect benefic asupra corpului și mentalului, practicarea Fosfenismului permite același aport.

Totuși, în prezent, în afara efectului sus-menționat și a efectelor „luminoterapeutice” nu au existat experimentări în mediul medical. Poate o nouă cale de explorat pentru medicii de mâine…