Balansările

Această balansare se face pe ritmul de 3 secunde de fiecare parte și nu este compusă decât dintr-un timp.

Durata: 3 minute. Apoi se reface fosfena și te lași purtat timp de 3 la 5 minute de senzațiile cenestezice.

Combinație a balansării și oscilării răsucirii.
Acest mod de practicare a balansărilor este cel mai profund, cel mai natural și cel mai tradițional.
Cel mai natural pentru că este mișcarea originară a vieții. Este mișcarea spermatozoidului. Când el avansează, pe de o parte, are o oscilație de la dreapta la stânga a capului care se prelungește printr-o mișcare sinusoidală a corpului și flagelului, iar pe de altă parte, are o mișcare de răsucire în jurul propriei axe: astfel, se poate spune că el își prezintă pe rând partea dreaptă și partea stângă celui care îl privește de sus la microscop. Ori, această combinație de oscilații, de răsuciri și oscilații sinusoidale este foarte obișnuită în biologie, de exemplu, când se merge de-alungul unui zid, dacă se proiectează mișcarea șoldului pe zid, această mișcare trasează o sinusoidă, dar pe de altă parte, în același timp cu un șold, celălalt se află alternativ în față și în spate, există o mișcare de răsucire evidentă. Deci, ca în avansarea spermatozoidului, există o combinație de mișcare sinusoidală și mișcare de răsucire.

Se spune că mișcarea inimii este o contracție-dilatare. Dar, în medicină, se învață că inima se contractă așa cum se stoarce o cârpă din care se scoate apa, adică printr-o mișcare de răsucire la extremități, fibrele musculare cardiace fiind în spirale și reînchise asupra lor însele. Altfel spus, inima este un fel de prosop cu patru ochiuri.

Să proiectăm această combinație fundamentală din biologie asupra mișcărilor capului nostru, balansarea de la dreapta la stânga (balansare laterală). Mișcarea de răsucire este mișcarea în timpul căreia, axa capului rămânând mereu verticală, bărbia se mișcă la dreapta și la stânga. Dacă le combinăm pe cele două, capul vine către clavicula dintr-o parte apoi către cealaltă. Este indispensabil să existe egalitate între încovoire și răsucire. Această mișcare este mai ușor de executat în octava ritmului de bază de două secunde, adică în ritmul de patru secunde sau în ritmul de trei secunde. În orice caz, trebuie aleasă una sau alta dintre aceste durate pentru a crea căile neurologice vectori ai experiențelor.

Aceste mișcări, în cele din urmă, sunt cele mai ușor de făcut, ceea ce nu are nimic uimitor pentru că ele corespund mișcării originare a vieții, cea mai plăcută, cea în timpul căreia este cel mai ușor să continui să gândești, să păstrezi o activitate ritmică a gândirii, fie că este o mantra sau un alt lucru, balansare a unui punct de concentrare.

Când opriți această mișcare a capului, mișcarea gândului continuă de asemenea cu o mare ușurință.

În vechile tablouri reprezentându-l pe Crist, ca și în vechile crucifixuri, capul lui Crist este mereu înclinat pe claviculă, semi-înclinare, semi-răsucire. Altădată, era mereu la drepta pentru că, după tradiție, el ar fi privit către est în timp ce murea. În tablourile mai recente, uneori poate fi către stânga. Cert este că chirurgii au stabilit că asta nu este o poziție normală pentru un cadavru agățat de mâini și de atunci Crist este reprezentat cu capul care se înclină către înainte.

Dar dacă artiștii Evului Mediu au reprezentat scena cu capul înclinat și având în același timp o mișcare de răsucire, adică sprijinit pe claviculă, este pentru că în creștinismul acelei epoci încă își aminteau că această mișcare are o mare valoare mistică, adică posibilități mari de a juta la nașterea gândirii ritmate pe care o numeau atunci rugăciuni sau litanii, de a ajuta la repetarea rugăciunilor și litaniilor pe un ritm foarte regulat și foarte conștient.

Înclinarea altarului față de naos, în anumite biserici și catedrale.
Veți remarca, de asemenea, că anumite edificii culturale, bisericile gotice de exemplu, sau chiar catedralele gotice, vezi micile biserici romane foarte vechi de la țară, au altarul înclinat față de naos.
La Quimper, de exemplu, este absolut evident. La Saint-Malo, dacă stați chiar în mijlocul treptelor de la intrarea în catedrală, se remarcă același lucru, cu un pic de atenție. Și, de exemplu, la Monteton, un mic sat în Dordogne unde există o biserică romană, pe ușa de la intrare apare explicația acestei ușoare înclinări asupra căreia vi se atrage atenția: pentru a aminti de înclinarea capului lui Crist pe cruce.

Dacă a fost marcată această mișcare în edificiile de cult într-o anumită epocă, este pentru că se cunoștea foarte bine că era extrem de importantă din punct de vedere mistic. Să nu uităm că, până la sfârșitul Evului Mediu, se practicau dansuri cum sunt cele ale rotirilor și, la fel, exerciții de balansări ale capului și corpului în biserici. Creștinii copți, de altfel, încă se balansează în timpul rugăciunii. Drept consecință, această poziție a lui Crist în tablourile și crucifixurile vechi și această înclinare a altarului față de naos indică faptul că se știa foarte bine că această mișcare a capului este un lucru foarte important pentru dezvoltarea spirituală.