Balansările

De milenii, balansările sunt practicate în numeroase tradiţii şi învăţături Iniţiatice de nivel foarte înalt, cu scopul de a provoca trezirea conştiinţei.

Tradiţia balansărilor (pendulărilor) se regăseşte în toate cultele şi religiile. O constatăm la fel de mult în religia evreiască, musulmană, în tradiţia sufită, în practica obişnuită a „sanyasilor” (cei care au renunţat) din India, ca şi în Asia, de exemplu în religia shinto (Japonia), în China, în practicile taoiste, la fel ca în tradiţiile populare chinezeşti. În Egipt, arheologii au descoperit în mormintele datând din perioada lui Akenaton (Amenofis IV, sec. XIV î.e.n.) picturi murale reprezentând dansatori practicând balansări probabil rituale. Doar religia catolică modernă a pierdut această practică.

În paralel cu această practică universală a balansărilor, există un alt punct comun riturilor religioase, iniţierilor şi întregii cercetări mistice: privirea fixă (fixarea) a surselor luminoase.

De exemplu, un foc pentru Zoroastrieni, o flacără pentru Tibetani, soarele sau luna în cultele soarelui şi lunii. Mergând mai departe, reflectarea soarelui în apă pentru şefii religioşi africani; sau, ca Nostradamus, reflectarea lunii într-o oglindă de argint, atunci când el dorea să provoace fenomene de clarviziune şi să le transmită Caterinei de Medici. În iniţierea în Misterele Eleusine, de unde au plecat toţi marii bărbaţi ai Greciei Antice, să fi fost ei filosofi, matematicieni sau poeţi, era vorba despre a privi fix (fixa) o torţă şi a gândi la un spic de grâu odată ochii acoperiţi. În cultul catolic, o lumânare este aprinsă pentru rugăciune. În cultul ortodox, preotul se balansează rugându-se şi fixând flacăra lumânării.

Regăsim în aceeaşi măsură această utilizare rudimentară şi instinctivă la clarvăzători, care plasează o lumânare aproape de un glob de cristal. Aici de asemenea, ei obţin o fosfenă prin reflectarea luminii, globul fiind o lupă. Deoarece toată lumina reflectată este mai mult sau mai puţin polarizată, aceasta explică momentele de clarviziune (vezi cartea: Cheia manifestărilor supranaturale). Este la fel în cazul „oglinzii magice” care nu are nimic magic în afara puterii sale de reflectare. Am putea continua astfel să dăm sute de exemple edificatoare, fără a ne hazarda în consideraţii. Pe măsura studierii textelor, religiilor, cultelor şi tradiţiilor, cercetătorul va fi uimit să constate în ce mare măsură fosfenele au participat la dezvoltarea umanităţii.

Se pare că aceia care ştiuseră importanţa rolului fosfenelor în dezvoltarea individului încercaseră să – l ascundă. Ca exemplu interzicerea, sub pedeapsa cu moartea, de a dezvălui iniţierea în Misterele Eleusine; sau mai departe, persecuţiile la care au fost supuşi taoiştii din partea seniorilor care doreau să împiedice răspândirea acestor cunoştinţe. Mai mult, numeroşi comentatori au arătat că, citind Biblia imparţial, se percepe că Cristos a fost condamnat la moarte pentru divulgarea secretului. Adăugăm: secretul referitor la o ştiinţă despre fosfene. Pe de altă parte, fenomenul fosfenei nu a fost niciodată studiat până acum, bazându-se foarte mult pe ceea ce Doctorul LEFEBURE a numit sentimentul evidenţei. Fosfena apare ca un fenomen atât de evident încât se uită să se pună cele mai elementare întrebări.

EXAMPLE:

BALANSARE LATERALĂ: Intuiţie. Întărirea personalităţii, ceea ce permite a nu mai fi afectat de stres.

BALANSARE VERTICALĂ: Vis în culori şi înălţător. Trezire în somn, vis dirijat, extinderea conştiinţei. Facilitare a ceea ce unii au numit „Paradisul pierdut” adică lumea nocturnă. Dedublare mentală şi astrală. Călătorie astrală.

BALANSARE ANTERO-POSTERIOARĂ: Profeţii. Transformarea visării în acţiune concretă. Permite obţinerea de vise în timpul cărora subiectul recepţionează sfaturi pentru evoluţia sa personală.

BALANSARE în formă de 8: Permite dobândirea unui plus de forţă de caracter ca şi o anumită clarviziune asupra drumului nostru în viaţă.

BALANSARE SEMICIRCULARĂ (sau Balansare în formă de potcoavă): Vis iniţiatic (vis în timpul căruia subiectul primeşte sfaturi cu privire la exerciţiile pe care trebuie să le practice pentru a ajunge rapid la o dezvoltare interioară.

BALANSARE în ROTAŢIE: Dezvoltare a magnetismului. Dezvoltare a forţei magnetice. Stare de conştiinţă şi trezire a chacrelor.