Geneza

Doctorul Lefebure este la originea multor mari descoperiri ştiinţifice de importanţă covârşitoare pentru umanitate. El este astfel primul care a rezolvat una dintre cele mai mari enigme ale ştiinţei: cum s-a făcut trecerea de la „sălbatic la om”? Cum s-au născut religiil?

Prima fază a evoluţiei

Focul şi Fosfenele

prima etapă: fulgerul şi focul

a 2-a etapă: primul hominid menţinând focul

Primii oameni au privit cu atenţie focul şi aceasta vine din timpuri imemoriale.

Înainte de toate, ei trebuiau să aştepte ca fulgerul să lovească un copac şi să-l aprindă; astfel ei au putut să intre în posesia focului. Dar, neştiind încă să-l producă, ei trebuiau să-l vegheze pe rând. Chiar şi în timpul deplasărilor, un membru al clanului avea greaua misiune de a supraveghea acest foc „sacru”.

Din cel mai îndepărtat fond al umanităţii se iveşte lumina.

Primii oameni observaseră un efect total neaşteptat, dar care a transformat complet omul sălbatic şi viaţa grupului; activităţile primilor societăţi s-au organizat în jurul focului, înţelegând prin asta ierarhia lor. Păstrătorii focului aveau un rol atât de important încât ar fi fost pedepsiţi cu moartea dacă lăsau focul să se stingă. În acelaşi timp, ei erau respectaţi, pentru că deţineau o cunoaştere care depăşea puterea de înţelegere. Astfel s-a născut şamanismul care a fost prima dintre religii.

Excelentul film al lui Jean-Jacques Annaud „Războiul focului”, reconstituie foarte bine ceea ce trebuie să se fi întâmplat.

Vedem aici aceşti primi „oameni”, primi hominizi, „domesticind” focul, capturându-l şi întreţinându-l literalmente.

Din păcate, în timpul unei deplasări, acesta tocmai s-a stins. Şi se vede clanul plecând în căutarea focului. Deoarece focul le permitea să se apere mai ales de animale feroce şi de frig, în special noaptea.
Fără foc, clanul ar fi fost sortit unei supravieţuiri incerte. Ei trebuiau deci să plece în căutarea unui arbore aprins de fulger.

A- l supraveghea înseamnă a – l privi în permanenţă. Ori, noi ştim că găinile crescute în baterie, sub lumină artificială întreaga zi, cu scopul de a activa producţia de ouă , prezintă conexiuni neurologice mult mai importante decât găinile asemănătoare crescute în aer liber.

Aceasta constituie o dovadă ştiinţifică despre influenţa luminii asupra conexiunilor nervoase.

Focul şi fosfenele sunt la originea dezvoltării unui creier superior.

Mai multe conexiuni neurologice înseamnă mai multe facultăţi intelectuale pentru om. Este deci vorba de lumina (privirea ei fixă, deci fosfena) care a permis dezvoltarea creierului şi în special a creierului superior.

Spre deosebire de pui care nu posedă decât o formă rudimentară de comunicare în comparaţie cu alte specii ale regnului animal, primii „oameni” făceau deja dovada unor capacităţi de adaptare şi a unei imaginaţii extraordinare. Frescele descoperite în grote preistorice constituie o dovadă în acest sens. Căci, fără imaginaţie nu am avea aici nicio formă de creaţie artistică. Astfel, oricât de arhaice puteau fi primele forme de gândire umană, acestea s-au văzut amplificate în proporţii considerabile, printr-o stimulare cerebrală naturală, adică prin fosfene. Pentru a ne convinge, este suficient să ne amintim câteva exerciţii de bază practicate cu fosfenele, amplificatoare ale întregii gândiri. (vezi „Mixajul Fosfenic în pedagogie”).

Se constată acest efect de amplificare a gândirii în desenele realizate de copiii de grădiniţă.
Într-o primă fază, desenele lor sunt foarte mici în raport cu suprafaţa foilor şi coloratura este reprezentată doar de simple linii de culori închise, mergând în toate direcţiile. Or, ca urmare a observării mai multor fosfene consecutive, se produce o ameliorare netă: copiii acoperă foaia cu desene din ce în ce mai mari, iar culorile foarte sărace iniţial, se armonizează în tonuri mai vesele şi umplu toate desenele lor. Există deci o influenţă directă a fosfenei asupra facultăţilor mentale, înţelegând prin asta asupra creativităţii.

Cealaltă influenţă a practicii fosfenelor se face simţită asupra memoriei. De la această constatare pleacă lucrările Dr. Lefebure care au stat la baza metodei Mixajului Fosfenic în pedagogie, metodă practicată în prezent, drept dovadă numeroasele persoane, în special studenţi, liceeni, care doresc să-şi optimizeze concentrarea şi să-şi ridice capacitatea de a memora, chei indispensabile pentru reuşita studiilor lor. Practica Mixajului Fosfenic, adică emiterea unui gând în timpul prezenţei fosfenei, permite o amplificare a conexiunilor neurologice în zonele creierului legate de memorie, inteligenţă, dar la fel de mult a spiritului de iniţiativă. Memoria şi iniţiativa sunt cu adevărat doi factori care au un rol de jucat în reuşita socială.

Dar observarea unei fosfene ascunde o altă dimensiune mult mai profundă. Într-adevăr, fosfena este compusă din ritmuri şi mişcări (vezi „Universul Energiei Fosfenice”).

Fosfena poate prezenta mişcări de balans, pulsaţii, rotaţii, vârtejuri la unele.

Fosfenele sunt expresia ritmurilor noastre cerebrale; a le observa înseamnă a observa propriile ritmuri cerebrale dar într-o octavă inferioară. Ori, fixarea atenţiei asupra unui lucru animat creează dorinţa de a se pune în mişcare.

Astfel, ritmurile cerebrale transmit ritmuri fosfenelor şi fosfenele, la rândul lor, contribuie la amplificarea aceloraşi ritmuri cerebrale. Aceasta se va traduce mai întâi prin mişcări ritmice ale corpului. Aceste mişcări ritmice ale corpului au dat naştere dansului: dansul sacru în primul rând şi dansurile folclorice mai apoi.

A doua fază a evoluţiei

Fosfenele şi mişcarea ritmică a corpului

a 3-a etapă: Dansuri Sacre şi Balansări ritmice

De milenii balansările sunt practicate în numeroase tradiţii, ca şi în învăţăturile iniţiatice şi religioase, cu scopul de a provoca experienţe psihice.

Este suficient să priveşti în jurul tău pentru a sesiza întreaga importanţa şi interesul pentru balansări. Tuturor copiilor le place să se balanseze, la fel cum, în mod spontan, mama îşi leagănă copilaşul. Pentru care alt motiv, dacă nu această necesitate fiziologică subliniind o funcţie ritmică a creierului? De prea multe ori, părinţii împiedică copilul să se balanseze deoarece ei nu cunosc importanţa balansărilor. Copiii simt aceasta instinctiv şi ştiu să dea ascultare ritmurilor lor profunde, ceea ce nu este cazul adulţilor care, mai târziu, caută totuşi să regăsească acest drum spiritual universal.

Dar pentru ca această practică să fie eficace la adult, trebuie respectată, pe lângă fosfenă, o condiţie majoră: gândirea să fie ritmată. Ea dobândeşte atunci o putere excepţională.
(vezi „Fosfenismul şi dezvoltarea individuală”).

Această amplificare a ritmului cerebral va avea o influenţă asupra ritmului gândirii, de unde naşterea gândului ritmat pe care îl regăsim în rugăciune, litanii, liturghii, imnuri, Psalmi, Mantre, etc. Un gând ritmat are o eficacitate mult superioară faţă de un acelaşi gând neritmat.

Gândul, astfel organizat prin ritm, stimulează zonele creierului aflate în legătură cu gândirea religioasă şi cu extinderile conştiinţei.

Nu cu foarte mult timp în urmă, ritmurile încă făceau parte integrantă din modul nostru de educaţie. Le regăseam chiar în învăţarea şcolară, căci ritmul permite, ca şi Mixajul Fosfenic (suprapunerea/amestecarea unui gând cu o fosfenă) memorarea mai uşoară a informaţiilor. Învăţarea tablei înmulţirii pe ritm, obţinut cântând 2 ori 1 doi, 2 ori 2 patru, 2 ori 3 şase, a permis unei întregi generaţii să reţină mult mai uşor, într-o aşa măsură încât, dacă noi luăm astăzi o persoană în vârstă şi o întrebăm cât fac 7 ori 9, ea nu va ezita să spună 63, în timp ce un copil ce va fi învăţat într-un mod liniar, va avea mari dificultăţi să răspundă imediat.

În zilele noastre, învăţarea ritmică a fost retrasă din modul de învăţare şcolară în favoarea gândirii discursive. Singuri, agenţii de publicitate la televiziune ştiu încă s-o exploateze, ceea ce explică faptul că un copil poate privi o singură dată un mesaj publicitar recitând sloganurile multe ore mai târziu.

Totuşi, anumite popoare sau comunităţi religioase au păstrat această învăţare ritmică, ceea ce constituie superioritatea lor intelectuală.

Fosfena este una din cheile ştiinţifice indispensabile pentru înţelegerea ciclului nostru evolutiv.

Astfel, datorită lucrărilor Doctorului Lefebure, avem acum veriga care lipsea oamenilor de ştiinţă pentru a înţelege cum s-a putut efectua trecerea de la pre-oameni către specia umană, cu toate modificările pentru a nu spune mutaţiile care au decurs din asta.

Fosfenismul este legătura şi fundamentul tuturor religiilor şi cunoştinţelor iniţiatice. Graţie lucrărilor Dr. Lefebure, noi înţelegem despre cultele focului, lunii, soarelui, vezi stelelor, că nu trebuie înţelese ca simboluri ci pur şi simplu aşa cum sunt de fapt: a gândi fixând o sursă luminoasă.

Fosfenele, sub diferite denumiri, au fost din toate timpurile o practică universală, de unde importanţa cultelor focului, cultelor solare, lunare şi stelare. Ele sunt la originea identificării marilor civilizaţii: MAYAŞI, EGIPTENI, ARIENI, ZOROASTRIENI, CELŢI, ROMANI, GRECI, CHINEZI, JAPONEZI, POLINEZIENI, în care cultul soarelui este întotdeauna practicat: ŞINTOISMUL, etc. Şi să nu uităm că fundamentul chiar al tuturor religiilor este ŞAMANISMUL a cărui putere esenţială este cea a focului. Şi pentru a ne reîntoarce complet la surse, nu ni s-a spus şi repetat că „Omul nu a devenit Om decât din momentul în care a cucerit focul”?

Fenomenele fosfenice merg întotdeauna în sensul larg, al universalităţii. Poate de aceasta personaje ca AKHENATON (AMENOPHIS IV, secolul XIV Î.C.) şi împăratul IULIAN (331-363) au încercat să impună cultul soarelui în locul religiilor denaturate şi despărţite de adevăratul lor înţeles de preoţi avizi de putere. AKHENATON şi-a dat seama de implicaţiile profunde ale religiei oraşului HELIOPOLIS (Oraşul Soarelui) unde cultul esenţial consista în fixarea soarelui în rugăciune (tehnica este explicată în cartea Mixajul Fosfenic în Pedagogie).

Cât despre împăratul IULIAN, el a fost iniţiat în Mistere. Acest împărat, printre altele, a fost autorul formulei „Soli invicto” (Soarele neînvins). În iniţierea în Misterele din Eleusis, de unde au plecat oamenii importanţi ai Greciei Antice, Pitagora, Platon, Aristotel, etc., Filozofi, Matematicieni sau Poeţi, era vorba despre a fixa o torţă (pentru a obţine fosfena) şi a gândi la un spic de grâu (principiu al Mixajului fosfenic) odată ochii acoperiţi. În cultul catolic, odinioară, o lumânare era aprinsă pentru a fi fixată în timpul rugăciunii. În cultul ortodox, preotul se balansează rugându-se şi privind fix flacăra lumânării. (A se vedea articolul nostru „Lumina, cheia Cunoaşterii” în revista „Universul Energiei Fosfenice” ).

Am putea cita multe alte exemple, dar ne mulţumim să reamintim că fundamentul tuturor religiilor este legat de privirea fixă a unei surse luminoase însoţită de rugăciuni (gânduri ritmate).

Prin acest periplu istoric foarte succint, încercăm să aducem în conştiinţa cititorului o realitate care nu rămâne ascunsă decât pentru că el nu vrea să o înţeleagă decât prin intermediul unui simbolism şi plecând de la interpretări care nu aparţin decât modului nostru de gândire. Acest lucru fiind înţeles, ne va fi mai uşor să explicăm principiile FOSFENISMULUI.

O TEHNICĂ ANCESTRALĂ

Pentru a obţine o fosfenă este suficient să fixezi (să priveşti fix) o sursă luminoasă, de exemplu un foc pentru Zorastrieni, o flacără sau stelele pentru tibetani, Soarele sau Luna în cultele solare sau lunare, sau la fel de bine reflexia soarelui în apa unui craniu pentru religiosul african. La pigmei şi asta încă în zilele noastre, vrăjitorul fixează flăcările focului pentru a avea viziunea locului unde vânătorii vor găsi vânatul. S-a ajuns, de multe ori, ca etnologi aflaţi lângă „vrăjitor” să aibă aceeaşi viziune în acelaşi moment.

Ca şi Nostradamus care fixa reflexia Lunii într-o oglindă de argint, atunci când dorea să provoace fenomene de clarviziune şi să le transmită Caterinei de Medici. Aceasta fiind posibil deoarece fosfenele sunt foarte transmisibile prin telepatie.

„Faimoasa” oglindă nu era magică decât atunci când flacăra torţei se reflecta în ea permiţând apariţia fosfenei.
La fel, în ceea ce-l priveşte pe vizionar, el plasează lumânarea în aşa fel încât flacăra ei să-i permită prin reflexie obţinerea unei fosfene. Şi întotdeauna el va obţine percepţiile în fosfenă.

SENTIMENTUL EVIDENŢEI

„Fiinţele au tendinţa să-şi exteriorizeze reprezentarea lumii.”
Charles DARWIN

Astăzi rămâne încă în sarcina cercetătorilor şi istoricilor să descopere cea mai mare enigmă a tuturor timpurilor:
cum se face ca fosfena, parte integrantă a omului, să nu fi fost descrisă (povestită, relatată) atunci când omul şi-a petrecut viaţa exteriorizându-şi reprezentarea Lumii prin fresce, desene rupestre, picturi, cântece, povestiri, etc.?

În această epopee, ceea ce este absolut incredibil este că sunt sute de milioane, chiar miliarde de indivizi care au cunoscut experienţa fosfenei în toate colţurile planetei, fără ca nicio urmă să ajungă la noi într-un mod concret!

Ce împiedică să vezi ceea ce este de văzut? La această întrebare, Dr. Lefebure răspunde precis (vezi cartea sa: „Pneumofena”).
Rămâne cercetătorilor o altă întrebare: Ce dezvoltare ar putea atinge un creier la a 5-a sau a 10-a generaţie de practică a Mixajului Fosfenic? De urmărit în: „Universul Energiei Fosfenice şi ştiinţele neuronale” care se poate descărca gratuit pe site.