CĂLĂTORIE ASTRALĂ

Ios – VISE INIȚIATICE
Alaltăieri seara, mi-am făcut ca de obicei exercițiile de tensiuni statice, dar de data asta am adormit cu căștile pe urechi, exercițiile au continuat aproape toată noaptea și… am avut o întâlnire în vis: era doctorul Lefebure. Din câte îmi amintesc, zic că a durat 2 minute, totuși aveam senzația că o trăiesc cu intensitate pe care nu o mai avusem până atunci. Când m-am trezit, păstram o amintire foarte puternică a alurii sale fizice (vestimentație, chip) și a ceea ce m-a făcut să văd, cartea sa inițierea lui Subud, acest titlu apărându-mi cu litere foarte mari și în culori extrem de vii, apoi l-am revăzut pe doctorul Lefebure zâmbindu-mi. Asta este tot ce îmi amintesc.
Când m-am trezit, m-am întrebat aproape o oră pentru a afla dacă este doar un vis sau mai degrabă o „întâlnire”, căci mă temeam să fac presupuneri. Trebuie știut că aceasta nu este deloc o carte pe care intenționez să o procur pentru că pur și simplu descrierea sa este „introducerea în opera…” citisem o astfel de introducere pe site și doream deci să trec la tehnici practice.
I-am dat telefon dlui. Stiennon pentru a comanda „Kundalini Volumul II” și i-am povestit visul meu; el m-a îndemnat să citesc Subud, căci trebuie să găsesc acolo un exercițiu sau niște indicații pentru mine, de care am nevoie, acesta fiind mesajul Dr. Lefebure, după părerea dlui. Stiennon (vă mulțumesc încă o dată dle. Stiennon).
Sun convins acum că nu este vorba de un simplu vis, asta mă face să continui cu mai multă forță, convingere…
Sunt în același timp emoționat și foarte stimulat. Când voi primi cărțile voi studia Subud și… activitatea este de continuat.


Yannick – VISE DEDUBLATE și VORTEX
Visele dedublate se succed și nu seamănă. Asta devine sigur. (…) mă regăsesc plutind în cosmos. Un simbol reprezentativ pentru „ajna” plutește în gol.
Apare în același timp cu un zumzet și, când acesta dispare, un cerc de lumină albăstrie ia locul simbolului. Sunt în permanență total conștient. Plutesc în mijlocul unor culori strălucitoare, cu adevărat magnifice. În toate tonurile. Ele sunt teribil de strălucitoare. Contrastul cu negrul este magic. Văd nebuloase și tipuri de vortexuri. „Ființe” în forma unor spermatozoizi uriași (de 100 de ori cât dublul meu), translucide și ușor portocalii plutesc lent. Nu am un dublu. Plutesc. Hotărăsc să părăsesc zona și să mă apropii de unul din vortexuri. Mă trezesc în plin an 1980. Tatăl meu așteaptă pe peronul metroului din care cobor (sunt mereu pe deplin conștient). Îl salut și îl întreb la întâmplare ce face acolo. Îmi spune că o așteaptă pe mama. Îl însoțesc puțin în căutările sale și ea este un pic mai departe, cu un cărucior de copii, în care avatarul meu tânăr doarme cu fratele său mai mic.
Mama este de altfel însoțită de nașul acestuia care îi spune la revedere. Mă apropii de cărucior pentru a vedea mai bine și acolo experiența devine instabilă. Hotărăsc deci să schimb zona înainte de a fi prea târziu. Îmi iau zborul și plonjez din nou trecând prin pământ. Mă regăsesc din nou în cosmos călătorind cu o viteză extraordinară. Senzația este îmbucurătoare. Una dintre ființele despre care vorbeam înainte mă atinge, este cu adevărat gigantică. Este magnific. Nu am văzut niciodată culori atât de frumoase. Vreau să plec din nou într-un alt loc, acesta este frumos, dar nu foarte activ, vreau să profit de călătorie. Plec deci din nou în mare viteză. Văd o mulțime de imagini. Știu că m-aș putea opri, dar nimic nu mă tentează. Continui deci să avansez rapid în mijlocul culorilor. După un anumit timp, simt că experiența se apropie de sfârșit. Decid să mă trezesc pentru a nu pierde o fărâmă din toate astea.


Tristan F. - Paris
Am descoperit și început să practic fosfenismul după ce am urmat stagiul N°1. Primele rezultate au fost rapide, căci la capătul a 3 săptămâni de practicare a balansărilor dimineața și seara, primele vise dedublate au apărut.
În perioada în care practicam mult Mixaj fosfenic cu reflexiile soarelui pe apa piscinei, făceam de asemenea 4 sau 5 fosfene folosind direct soarele prin reunirea unui gând pozitiv cu o rugăciune și luam masa de prânz cu fața la soarele care lumina puternic farfuria albă.
Practicam numai balansări cu mantre și observam haosul vizual.
Nu voi descrie multitudinea viselor dedublate pe care am putut să le obțin, dar țin să povestesc unul:

Eram în plină călătorie astrală survolând un peisaj foarte frumos când, dintr-o dată, am simțit ceva prinzându-mă de spate și am plecat cu o viteză foarte mare și rotindu-mă către soare. Chiar înainte de a intra în soare, am perceput trei ființe mici formând un triunghi perfect, îmbrăcate într-o manta mare cu o glugă acoperindu-le fața. Cele două de la bază erau îmbrăcate în negru iar cea de sus în alb. M-am surprins asociindu-le cu cei 3 îngeri păzitori ai mei (unul masculinul (alb), ceilați doi femininul (negru), reprezentând culorile yin și yang). Am trecut pe sub ei, apoi am intrat în soare și acolo, câtă culoare! lumină peste tot, puternică, omniprezentă. Nicio culoare, nicio ieșire, fără o singură zonă de umbră, doar o putere extraordinară, orbitoare!

Apoi mi-am simțit corpul fizic dezintegrându-se începând de la picioare, ca și cum atomii corpului meu plecau și se dispersau în această lumină. Acestă dezintegrare a urcat lent și regulat până la nivelul bazinului, apoi până la cap, pentru ca în final să nu mai simt deloc existența corpului fizic (sau eteric).
Este o senzație și o experiență pe care nu pot s-o uit deoarece eram pur și simplu „topit” în această lumină, mai mult decât corpul!!
Îmi amintesc faptul că mi-am spus atunci: „Nu suntem decât gânduri… nimic altceva!”
Apoi, odată pronunțată această propoziție, m-am trezit brusc!
Am înțeles atunci că trupul, la fel ca restul lumii, nu este decât un ansamblu de particule formând un tot, legate între ele printr-o energie extraordinară, luminoasă și omniprezentă și că doar gândirea sau spiritul ne aparține, că aceasta este ceea ce noi suntem în profunzimea noastră; restul nu este decât iluzoriu sau doar un mijloc de…

Las de-o parte toate călătoriile minunate pe care le-am putut trăi cu toate aceste peisaje literalmente sublime. Am avut chiar șansa de a auzi de mai multe ori corurile celeste, ceea ce este o experiență la fel de unică încât corpul intră într-o vibrație extraordinară, la auzul acestor cântece magnifice. Când m-am trezit, chiar am notat unul dintre aceste cântece (sunt muzician și cunosc solfegiul) care, poate într-o zi, va putea fi descărcat de pe site.
Amintesc faptul că am avut aceste experiențe doar datorită practicării mixajului, balansărilor și haosului vizual, nimic altceva!!! (nu am urmat decât primul stagiu).