Scurt extras din: CARTEA DE AUR


1 - 2 - 3

Stagiul din iulie și august.

Suntem în grupul de telepatie fosfenică, în număr impar și, neavând partener, îl întreb pe Dl. Stiennon dacă pot lucra cu el. Acceptă și mă așez în fața lui. Suntem așezați, față în față, pe scaune. În acest grup eu sunt receptoare și el emițător. De îndată ce mi-am pus bandoul ocular și am închis ochii, simt o vibrație foarte puternică în întreg corpul fizic, sau în corpul eteric, nu știu să spun cu siguranță. Dar ceea ce știu este că era cu adevărat foarte puternică.
Apoi mă regăsesc deasupra corpului și, de acolo, puteam să mă văd așezată pe scaun. În clipa următoare mă regăsesc în cer, antrenată într-o mișcare turbionară. Senzațiile și percepțiile erau mult mai clare și puternice decât la utilizarea scaunului care se rotește pentru a obține o girofenă. Utilizatorii Mașinii Fosfenice mă înțeleg. Era cu adevărat impresionant. Mulțumesc mult D-lui. Stiennon pentru această clipă de neuitat.

Patricia D.


Am efectuat deja numeroase pregătiri în domeniul dezvoltării personale și al dezvoltării spirituale, dar trebuie să mărturisesc că stagiul de Fosfenism la care am participat se numără printre cele mai frumoase stagii la care mi-a fost dat să iau parte.

Dr P. L. R.


Am petrecut un sejur foarte agreabil în acest loc de pregătire foarte departe de efervescența vieții noastre moderne. Cursurile s-au desfășurat într-o ambianță foarte frumoasă. Astfel, am putut să învăț să folosesc fosfenele grație numeroaselor exerciții propuse. Plec din nou cu o nouă energie, perfect relaxată și cu un „cap” foarte ușor!
Senzație foarte plăcută. Cu această metodă am găsit în sfârșit cea mai puternică unealtă de dezvoltare personală, sunt convinsă de asta! Mulțumesc tuturor, fără a-i uita pe Naïma și Alain, pentru marea lor amabilitate și disponibilitate.

Sonia.


Am petrecut o săptămână plăcută. Naïma și Alain sunt niște persoane foarte primitoare și extrem de eficiente, ei răspund celor mai mici nevoi ale noastre.
Cât despre Daniel și Gilles, a fost o plăcere să vă întâlnesc, sunteți ființe pasionante, aveți darul de a transmite pasiunea voastră pentru Fosfenism, cu atât mai mult cu cât eu sunt un neofit. Am găsit în acest refugiu un paradis al cunoștințelor. Dacă doriți să petreceți un timp bogat în emoții și în comuniune, trebuie să vă îndreptați către Fosfenism.

Jean-Michel L.


Este atât de plăcut să lucrezi în natură. Nu pot să spun ce m-a entuziasmat mai mult. Imi vor trebui zile pentru a integra, digera. Gilles – atât de uimitor de la început, neconvențional, spontan și autentic - știe foarte bine să transmită mesajele. Îmi place învățătura lui axată pe practică. Cum eu nu sunt o intelectuală, m-am regăsit mai ușor în asta.
Patru transmițători se roteau în jurul meu, în ritm, bătând picioarele cu pământul. Rotirea se făcea în sens invers acelor de ceasornic. Deodată, am fost transportată într-un trib amerindian. Acest dans rotitor cu bătaia piciorului în ritm de 2 secunde este medicină curată. În sensul acelor de ceasornic, vindecă bolile fierbinți (cu temperatură); în sensul contrar, vindecă bolile reci. Trăiam în acest trib și eram inițiată în aceste dansuri vindecătoare de „Bunicul” șaman și întreg tribul. Mi-a plăcut de asemenea foarte mult experiența cu animalele totem. Gilles are o inimă de aur și un respect adevărat pentru natură și umanitate. Este important să avem învățători ai căror energie ne permite să evoluăm.

Véronique M.


Mulțumesc Daniel, Naïma, Gilles și Alain pentru primirea voastră călduroasă și atentă. Mulțumesc pentru că ne-ați permis să trăim această experiență. Felicitări pentru calitatea meselor. Pregătirea cu Gilles mi-a permis să trăiesc experiența lui Prometeu (despre care nu știusem)!… Mă simt reechilibrat și, bineînțeles, sper să particip la alte „aventuri”. Singurul meu regret este că nu am cunoscut mai devreme Fosfenismul.

Fabien L.


Iubiți fosfenele, natura, ambianțele simple și călduroase; aveți nevoie de relaxare, să luați decizii importante, să vă creșteți nivelul de energie. Vă recomand Bastide. Daniel și Naïma sunt gazde excelente. Veți aprecia farmecul lor, bucătăria bună, grija pentru bunăstarea fiecăruia. Nu sunt la primul stagiu și totuși sunt uimită de calitatea energiei mele. Oboseala mea, demotivarea, au dispărut total. Plec din nou cu idei, proiecte și un apetit solid pentru tot ce mă așteaptă. Ajunsesem la marginea luminișului, acela al arborelui ADN și al străbunilor. Acolo am trecut de partea cealaltă a conceptelor.
Mulțumesc lui Gilles pentru învățătura sa puternică, mulțumesc lui Daniel și Naïma pentru primirea lor; mulțumesc lui Alain pentru disponibilitatea și expertiza sa.

Thérèse.


O abundență de experiențe în exterior, cu fosfene „solare” pe care le-am apreciat foarte mult. Lucrul în grup, în special cu mantrele, a fost un moment puternic. De asemenea am apreciat foarte mult suporturile muzicale ritmate sub fosfene, apropiate de o formă de „transă inițiatică”. Ședința nocturnă a fost la fel de plăcută, ca și conștientizarea ritmurilor cerebrale. Pneumofena, un pic uitată de mine de anul trecut, mi-a părut a fi unul dintre mijloacele indispensabile și complementare.

Serge F.


Am fost foarte bucuros să campez și de asemenea să-l cunosc pe Gilles, instructorul nostru care m-a făcut să cunosc cultura sa druidică și buna sa dispoziție. Hrana a fost de foarte bună calitate. Acest sejur a fost ca o vacanță și mi-a permis să me reîncarc și mai ales să întâlnesc alți participanți, aproape toți dispunând de bogate cunoștințe, împreună cu care am schimbat o mulțime de informații. În ceea ce privește pregătirile, era foarte plăcut să le faci cu picioarele în iarbă și în natură. Ajungând aici, eu nu aveam o practică îndelungată a fosfenismului. Doresc să continui întreaga muncă efectuată prin exerciții zilnice la mine acasă. Am avut experiențe frumoase, vise frumoase care mi-au permis să înțeleg anumite lucruri în ceea ce mă privește. Mulțumesc mult lui Gilles, Alain, Naïma și Daniel.

Pascal C.


Ambianță agreabilă. O foarte bună calitate a stagiarilor și a energiei degajate care m-a reîncărcat mult încă din primele zile.
Cea mai marcantă experiență: m-am regăsit, cu o senzație enormă la nivelul chakrei hara și al coloanei vertebrale (centri nervoși), ca într-un ou. M-am transformat într-un animal cu patru labe… Este vânjos. Muțumesc lui Gilles pentru această experiență foarte frumoasă și pentru toate celelalte. Mulțumesc Daniel.

Monique K.


Sunt foarte încântat și satisfăcut de a fi participat la stagiul avansat de Fosfenism. Este foarte posibil să practici Fosfenismul singur, bazându-te pe cărțile și CD-urile Dr. Lefebure și Daniel Stiennon. Faptul de a practica pe moment împreună cu alții permite accelerarea rezultatelor. Cu cât este mai frecventă practica împreună, cu atât este mai puternică. De asemenea, faptul de a asista la un stagiu de Fosfenism permite verificarea practicării lui corecte.
Ieri, de exemplu, am învățat să practic corect exercițiul puternic al convergenței oculare. Mi-am dat seama că nu-l făceam bine. Aici am aflat cum să-l corectez și să-l practic în mod optim. Un alt mare beneficiu al acestui tip de pregătire este acumularea accelerată a ritmurilor. Când aveți 25 de persoane care proiectează asupra dumneavoastră un ritm de 1/6 de secundă, asta este foarte puternic! Și când în plus, între aceste persoane se află Daniel Stiennon și Fosfeniști foarte experimentați, aceasta sporește calitativ și cantitativ ritmurile transmise. Asta explică faptul că am fost pur și simplu transportat în interiorul meu de un puternic val de energie. Acest tip de exerciții permite mai ales câștigarea de luni de practică, de unde marele interes pentru ele. În ceea ce mă privește, ca urmare a unui stagiu de Fosfenism (pregătire de bază) am început să practic cu seriozitate și asiduu tehnicile fosfenice. Acest stagiu avansat mi-a adus multă energie și entuziasm; mi-a permis să mă angajez complet pe această cale.

Franck.


În ciuda exercițiilor propuse, am petrecut întregul stagiu gândindu-mă doar la un text scris de Daniel STIENNON despre Atlantida. Un pic ca o gândire obsesivă ca un fundal, parcă Atlantida era un loc ascuns în universul nostru oniric. La două săptămâni după stagiu am fost recompensat pentru efort. Am petrecut noaptea vizitând un oraș scufundat. Puteam să mă deplasez fără a fi nevoie să respir aer, ca un pește la adâncime, să vizitez temple și edificii acoperite de corali și alge. Intru într-un edificiu despre care nu pot să stabilesc perioada construcției sale și văd o casă unde arde o flacără. Mă simt atras, aspirat către această flacără. Absorbția este foarte puternică și nu îndrăznesc să merg cu experiența mai departe. Voi relua balansările laterale pentru a mă întări ca să atenuez sentimentele de prindere. Ca urmare a acestei experiențe, am sentimentul intens că totul în noi este bine și că „bate și ți se va deschide”, faceți exerciții fosfenice și vă veți descoperi universul interior. Un imens mulțumesc Fosfenismului.

Bernard F.


În ceea ce privește organizarea, infrastructura campingului și masa, cred că toată lumea este de acord că este perfect. Absolut nimic de reproșat. Am apreciat mesele de tip sportiv, mai ales carbohidrații complecși de la prânz, ceea ce asigură energia pentru abordarea cu ușurință a tuturor exercițiilor de după amiaza ca și a celor propuse seara.

Am avut trei profesori și trei stiluri diferite. Bruno, foarte pedagog, este ideal când ești debutant. Gilles care oferă o apropiere de un Fosfenism în legătură strânsă cu natura și elementele care o compun. Stagiul său (Naturo-Fosfenologie) este de descoperit, căci permite deschiderea către o altă dimensiune. În sfârșit, Daniel STIENNON, care propune o pregătire intensivă, pentru a nu spune spartană, plecând de la postulatul că trebuie mult practicată gândirea ritmată (ritmo-fosfenismul) pentru a obține efecte grandioase.
Am apreciat cele trei personalități, cu o atracție pentru Daniel STIENNON, căci nu este nicio îndoială pentru mine că doar o practică intensivă, cu strictul necesar de informații, este cheia care conduce la experiențe. De altfel, așa cum o spune chiar el: „În stagiile mele, nu-mi plac prea mult persoanele care vin pentru că au văzut lumina; există destule informații pe site-ul de pe Internet pentru ca fiecare să poată înțelege fondul lucrărilor Dr. LEFEBURE fără să aibă nevoie de ceva în plus. A trăi o experiență personală este primul lucru care trebuie căutat dar, în lumea noastră intelectualistă, sunt preferate în primul rând cunoștințele livrești și intelectuale”. Pregătirile intensive mi-au permis să-mi fac dublul energetic mai dens, ceea ce-mi permite să fiu mult mai treaz în somn. Apropo, împărtășesc deplin opinia lui Daniel despre noțiunea paradisului pierdut. Cred, de fapt, că lumea somnului (lumea nocturnă) poate fi incredibil de bogată în percepții de toate genurile. A te regăsi complet treaz într-un mediu grandios cu sentimente extatice și asta într-un mediu cunoscut sau necunoscut, nu poate decât să ne amintească geneza Edenului.
Fiecare dedublare, călătorie astrală, nu poate decât să ne întărească trupul nostru glorios și să ne permită să presimțim, cel puțin așa cred, ceea ce ar putea fi viața după viață.
Acest salt în universul percepției și senzațiilor, în afara solicitării simțurilor fizice, este o experiență cu adevărat de descoperit. Posibilitățile mele livrești nu-mi permit să dau mai multe descrieri. Este asta, de altfel, necesar?

Jean-Claude L.


Sentiment extraordinar să simt antebrațele pătrunzând în trunchiul copacului. Extraordinar să te simți, cu spatele la copac, stăpânul locurilor, aspirat cu tandrețe maternă în sânul său.
Sentiment extraordinar despre frasinul care mi-a comunicat supărarea, boala sa ori altele și a doua zi să-mi apară cerându-mi ajutorul.
Extraordinară senzația să te înfigi în sol pentru a deveni una cu pământul. Extraordinar să văd cu ochii ursului, să privesc trufa lingându-mi buzele cu limba, cu un cerb în față îndreptându-se către pădure, urmat de un alt animal cu patru labe, apoi să văd o pasăre cu cioc încovoiat și ghiare rapace pregătindu-se să se așeze, surprinzător, chiar în momentul în care Gilles ne-a atras atenția că o bufniță mare s-a așezat, de asemenea, deasupra noastră pentru a ne privi în timpul exercițiilor. Extraordinar să privești, cu o privire pătrunzătoare de-a lungul savanei, trecând o turmă de animale în galop.
Acestea au fost momente importante ale stagiului. Greu de uitat, ele mi s-au întipărit în memorie.

Jean Gilbert  L. G.


Înainte de a ajunge, mă simțeam obosit de multitudinea de obligații cotidiene, familiale, profesionale; nu credeam că sunt în formă pentru a urma o pregătire. Dar, din prima dimineață, exercițiile în grup mi-au reactivat energia și am putut cu adevărat să intru cu ușurință în experiențele fiecărei practici.
Plec din nou în plină formă, odihnit, relaxat, cu multe ritmuri în haosul vizual.
Muțumesc încă o dată lui Daniel, Naïma, Gilles, Alain, Thérèse, tuturor prietenilor noștri stagiari.

Jean-Charles R.


În timpul stagiilor, am găsit pacea și calmul mental și astfel am reușit să văd lumina interioară care este o iluminare de o culoare foarte galbenă pentru mine și care m-a făcut să ating starea de NIRVANA.

Jean P.


Țin să mulțumesc întregii echipe a Fosfenismului pe care, cu toate că practic metoda de zece ani, nu o cunoscusem.
Mulțumesc mai ales lui Daniel pentru că a păstrat lucrările Doctorului LEFEBURE cu atâtea sacrificii, căci fără această ardoare pentru difuziune nu aș fi ajuns atât de sus și nu aș fi devenit niciodată cel care sunt acum, Fosfenismul dezvoltându-mi percepția și starea de bine într-un mod atât de extraordinar, care este departe de a se fi încheiat și care mi-a permis să intru pe o cale pe care acum o consider cea mai bună.
Mulțumesc de asemenea lui Gilles pentru toate explicațiile sale despre inițiere și natură, Naïmei pentru bucătăria bună, lui Alain, întotdeauna disponibil pentru a ajuta.
Acest stagiu mi-a permis să-mi revăd modul de operare, să-mi aprofundez tehnicile și să descopăr altele noi, care pot să mă facă să progresez enorm. O bogăție de experiențe, o certitudine despre ritmurile create și multe răspunsuri la întrebările mele cu toată reținerea mea de a le lansa.
Sejurul a decurs foarte bine, primirea a fost foarte bună, locul foarte calm, dușurile și grupurile sanitare ireproșabile, hrana delicioasă, pe scurt fără nicio problemă, un sejur foarte plăcut cu o continuare la fel de surprinzătoare, cu siguranță, cu privire la dezvoltarea ritmurilor create în dublul meu care se vor răspândi în experiențe mai mari sau mai mici odată revenit în viața mea obișnuită.

François B.


Primirea în camping și școală a fost foarte călduroasă. Daniel ni s-a pus imediat la dispoziție.
A fost de asemenea un mare privilegiu să petrecem aceste prime zile în jurul lui în calitate de instructor.
Această pregătire a fost foarte bogată pentru mine atât prin exercițiile pe care nu le cunoșteam cât și prin ritmurile pe care Daniel și Gilles mi le-au indus, la fel ca grupului. Plec deci încărcată și plină de ritmuri pe care sper să le pot întreține și decupla cu o practică zilnică asiduă - și acum mai mult ca înainte – pe baze solide.
Nu atât de ușor de atins, dar pe drept cuvânt, împotriva oricărei așteptări, am trăit experiențe acolo unde nu mă așteptam. Eram mereu la pânda „dublului meu”!
Sper că vom avea ocazia să ne regăsim pentru un stagiu puternic +++ sau poate în stele …
Mulțumesc întregii echipe și mai ales lui Daniel și Gilles.

Virginie P.


Am apreciat această mare familie pe care o formam. Mi-au plăcut toate aceste ateliere în natură. Am o forță nouă în corp, în același timp mai înrădăcinată, mai extinsă.

Régine L.


În ciuda îndoielilor mele, m-am dedublat. Am avut impresia că mă desprind de la picioare la cap, apoi că ies prin cap pentru a mă regăsi în spatele meu. O bună percepere a energiei grupelor de lucru și nevoia unui timp de integrare pentru a intra în energie.
Am apreciat dinamismul lui Gilles și contactul său cu elementele naturii. Mulțumesc tuturor și ție Daniel.

Yane A.


Momentul cel mai intens și mai interesant pentru mine a fost învățarea balansărilor care par a fi cele mai adecvate pentru mine.
Pregătire de consiliere pentru toți, care aduce cu adevărat un plus în viață.

H.


Cea mai marcantă dintre experiențele mele în stagiu a fost a doua zi în timpul unui exercițiu de transmitere a ritmului în care eram receptor cu 8 emițători care repetă OM. În 9 secunde, m-am transformat în burete. Am simțit cum corpul meu devine pufos, dar cea mai plăcută era senzația agreabilă care însoțește această stare.

Marie E.


Mai multe momente m-au impresionat, în special cel cu mantra OM cu 7 persoane și 1 receptor în centru: o lumină albă puternică mi-a apărut cu senzația unei deschideri la nivelul coroanei: foarte plăcut.
Am apreciat mult, de asemenea, lucrul cu ritmurile rapide dansând: resimțire a numeroși curenți electrici care se produc în partea de jos a coloanei vertebrale cu spasme electrice.
Trăire un pic asemănătoare în timpul exercițiilor de balansare verticală cu „ALLA” asociată vegetalului.
Resimțire a stelei VENUS: foarte energetică. Sunt foarte fericită să fiu prezentă la acest stagiu.

Jacqueline F.


Sunt atras dintotdeauna de psihic. După ce am rătăcit ani întregi în eroare, am descoperit din „întâmplare” dacă pot spune așa, Fosfenismul. Sunt bucuros de această descoperire, în sfârșit o practică inițiatică fără dogme extravagante, nici simbolism abracadabrant… Totul este simplu, nu ni se cere să credem, doar să experimentăm. Este exact ce îmi trebuie!
Explicațiile sunt simple, îl binecuvântez din toată inima pe Doctorul Lefebure…

Jean-Michel


Mulțumesc lui Daniel pentru că a salvat Fosfenismul de la uitare!
Mulțumesc lui Bruno pentru că ni l-a transmis atât de bine!
Mulțumesc lui Hamza și lui Youssef pentru că ne-au ajutat atât de mult mereu cu zâmbetul pe buze.
Mulțumesc participanților pentru căldura, deschiderea, simpatia lor.
Mulțumesc la fel soarelui și lunii.
Mulțumesc mult Terrei pentru că este atât de frumoasă!
Plec din nou încărcată de energie pozitivă după ce am trăit experiențe atât de frumoase, foarte hotărâtă să mă servesc de trusa mea plină de unelte atât de eficace.

Françoise K.


Dorind de mulți ani să urmez o pregătire, am putut aprecia în profunzime calitatea și bogăția universale ale acestei învățături. Abordările diferite ale instructorilor au pus în valoare posibilitățile infinite ale Fosfenismului, care se adresează fiecărei ființe în universalitatea și unicitatea sa.
Tehnicile învățate mi-au dat impulsul pentru începerea unei munci regulate în viața cotidiană. Schimburile pe diverse teme cu stagiarii fac de asemenea parte din această îmbogățire.
Cât despre latura organizării materiale, nu am nimic de subliniat, nelipsind nimic, totul fiind gândit foarte bine pentru confortul fiecăruia.
Zona taberei este foarte liniștită, fiecare respectând spațiul fizic și „sonor” al celuilalt.
Mulțumesc mult lui Daniel, Bruno, Gilles și tuturor persoanelor care au contribuit la organizare, pentru o învățătură care nu are preț și despre a cărei putere asupra drumului meu terestru și nu numai nu sunt conștient încă, dar asta va fi o altă poveste.
În lumină,

Christian C.


În ambianța simpatică, vegheată de cei 2 îngeri păzitori ai noștri (zâmbitori adorabili și cu devotament exemplar): Hamza și Youssef, cu mica noastră zână Yasuko, amabilitatea tuturor participanților la stagiu, (cu prietenii născute), atenția caldă a responsabililor, calitatea cursurilor, am petrecut un sejur de neuitat. Mă simt pregătită să continui antrenamentul la mine acasă pentru a merge și mai departe.
Pe când stagii mai apropiate?
Mulțumesc, mulțumesc tuturor și „zeităților” locului.

Véronique A.


Am trăit un moment excepțional, stagiul a fost peste așteptările mele. Mi-a permis să devin conștient de ceea ce este energia fosfenică și cum se utilizează pentru a progresa în experiențe.
Mulțumesc mult lui Bruno pentru calitatea învățăturii sale, disponibilitatea, amabilitatea și dragostea sa pentru Natură, ca și lui Daniel pentru primirea sa și pentru că a vegheat ca fiecare să se simtă bine. Buna dispoziție a fiecăruia a contribuit la un sejur foarte plăcut.
Mai ales, continuați să organizați alte stagii.

Yannick


Foarte bună primire la sosirea noastră. Locul este extraordinar de bine adaptat pentru practica Fosfenismului. Cei doi bucătari au fost întotdeauna grijulii și disponibili. Hrana foarte bio și variată. Am putut înțelege diferitele exerciții, ceea ce mi-ar fi fost imposibil fără pregătire. Trainerul nostru a știut să se descurce ușor cu un grup de 40 de persoane. Ritmul era susținut fără a fi apăsător, pedagogia excelentă: nimic de reproșat. Am reușit să învăț o mulțime de mici detalii instructive. Ambianța era extraordinară.

JM. B.


Temperatura excelentă.
Ambianță plăcută, diversitate a participanților: îmbogățire personală la nivelul relațiilor.
Egregor foarte bun.
Munca a fost peste așteptările mele. Am avut experiențe extraordinare ca urmare a calității și a muncii partenerilor mei.
Cât despre instructorul nostru Gilles, a fost formidabil. O mână de catifea într-o mănușă de fier, plin de umor, de pasiune, de atenție și gata să îndrume pe toată lumea pe drumul drept. MULȚUMESC.

Josyane F.


Mi-am putut confirma anumite intuiții, redescoperi imensitatea mea cosmică și terestră.
Mulțumesc pentru primirea foarte călduroasă a lui Hamza, Youssef, Daniel și Bruno.

Fabien L.


Organizare: paznicii vegetali veghează somnul nostru sub corturi.
Excelentă idee de găzduire. Ruptura cu ritmurile noastre anterioare este cu atât mai profundă. Stimulare puternică a energiei vegetale.
Impresie a unei prime abordări fosfenice (stagiul din 01/08/07 la 08/08/07)
Imersiune reușită în natură. Lumina în inimă, uimirea de a se întâlni pe sine într-o dimensiune trăită anterior și care, prin învățătura fosfenică, își regăsește întregul său sens: A REZONA/A RAȚIONA.
Zgomote într-un mozaic de descoperiri.
Plonjare în lumină, părăsirea solidului, rotirea în subtil pentru a te pierde, pentru te cunoaște mai bine.
Înapoi în infinit, ca o iubire amețitoare, beție trepidantă scăldată de lacrimi și râsete…
Partea Șamanică, extraordinar de reconfortantă. Regăsirea copilului din tine și care din fericire nu mai este încătușat.
Farmecul evident al lui Gilles! influență contagioasă, ceea ce îmi permite minunate frânturi de lumină în esența vibrației vieții.

Catherine


Ce fericire!
O redescoperire a altora și de sine.
Un suflu de lumină, o sclipire albastră…

Jonathan


- Ambianța stagiului:
Cool, destinsă cu o calitate surprinzătoare a stagiarilor față de anul trecut. Diversitatea orizonturilor și originilor permit o deschidere și o împărtășire foarte îmbogățitoare.
- Animator:
Cu același animator de anul trecut, stagiul a fost foarte diferit. Bravo. Am sosit complet golită, plec din nou armonizată.
Mulțumesc.

Monique


Am achiziționat materialul despre fosfenism acum mulți ani și am practicat neregulat. A apărut în sfârșit ocazia de a urma o pregătire care asigură bazele unei practici regulate, clare și metodice.
Apreciez spiritul acestei pregătiri de „nivel înalt” care este în afara oricărei subiectivități: fără maestru, guru, încercare de prozelitism. Purtat de energia grupului, fiecare își descoperă drumul în sine și îl urmează.
Pentru mine, o motivație puternică pentru a continua pe calea Fosfenismului și a-mi urma „dezvoltarea personală”.
O foarte bună primire și căldură umană din partea lui Daniel și Bruno care sunt în același timp persoane foarte complexe dar simple.
Mulțumesc la fel întregului grup și acestei diversități de sensibilități.
Mediu înconjurător foarte plăcut și adecvat unei ieșiri estivale, generos în diverse energii.
Mulțumesc lui Youssef și Hamza pentru zâmbetul și inima lor larg deschisă… întotdeauna disponibili.
Mulțumesc mult

Serge


Pentru cei care citesc acest mesaj, să știți că este ca o sticlă pe mare. Un mesaj care vorbește despre un loc de pace, bucurie, experiențe spirituale, practici ancestrale, inițiere și descoperire a ceea ce poate fi omul. Dar există de asemenea „mâncare” bună cu doi excelenți gardieni ai mesei care sunt Youssef și Hamza. Există de asemenea Daniel, păzitorul lucrărilor Dr. Lefebure, Bruno, învățătorul. Învățăturile sunt excelente și de o mare bogăție.
Să știți că acest mesaj poate să vă schimbe viața, la fel ca o sticlă pe mare, imaginați-vă ce ați face cu un astfel de mesaj care ajunge pe malul vostru, ce ați face? Eu, eu știu… Dar este prea ușor, eu vin de pe alt țărm.

Anonymous


Fiu uman al luminii, ia-ți zborul pentru o săptămână în afara timpului și fără vârstă.
La soare, noi am prelucrat piatra care nu ne-a rămas decât de șlefuit.
Surâsurile gazdelor mele mi-au asezonat mesele.
Detalii tehnice au marcat repere.
Râsetele și glumele prietenilor au marcat cărarea acestei săptămâni atât de așteptate.
Voi surâdeți, fețele voastre vor rămâne în inima mea.

Mulțumesc. P.Y.


Pe când eram începător, Daniel și Bruno au știut să mă ajute în practica Fosfenismului care este o artă liberă de dogme.
Stagiul meu a avut loc într-o liniște în care am fost surprins să văd lumina difuză ca și numeroase imagini în mine-însumi.
Am primit o învățătură de o mare calitate și dialogurile cu oamenii mi-au fost benefice.
Am intrat în stagiu cu mâinile goale și plec cu mâinile pline… și inima.
Fără nicio îndoială… mi-am găsit calea.
Mulțumesc lui Daniel și lui Bruno

Eric


Echipa Fosfenismului ne-a oferit un stagiu de înaltă calitate fiind punctat de momente puternice atât în domeniul practicii cât și în registrul raporturilor umane.
Am devenit conștient de interacțiunea ritmurilor, ale omului și cele ale Naturii… Declicul a apărut mai curând ca urmare a punerii în practică pragmatice și adaptate la omul de astăzi.
La un nivel mult mai personal, am trăit o experiență intensă de dedublare cu ocazia unui atelier de „ritmuri rapide”. Un cadru somptuos, ritmuri bogate. Un instructor abordabil și mult umor. Un moment excelent.
Echipa lui Daniel însoțit de Youssef și Hamza a pus la dispoziție infrastructura și subzistența necesare pentru cea mai bună desfășurare a stagiului. Mulțumesc mult!

Yannick


Participanții și organizatorii stagiului ne-au primit foarte bine.
Spaniolii sunt foarte simpatici.
Energia grupului și acumularea sa a fost atât de intensă încât eu am reușit să fac un pas mai departe în înțelegerea universului nostru și a planurilor cosmice.

Jean-Pierre


Efecte imediate ale stagiului de bază:

  • Vise în culori și mult mai vii,
  • Reapariția amintirilor prin vise,
  • Somn mai profund,
  • Reacție mai vie a spiritului în acțiune,
  • Claritate a spiritului evidentă,
  • Calm interior care se produce dincolo de Ego. Gândurile nu se mai răspândesc. Mă gândesc la esențial.

    Pentru efectele pe termen lung, aștept să văd urmarea practicii (balansări + giroscop).

- Partea stagiului:

  • Ambianță familială foarte simpatică,
  • Cadru agreabil,
  • Loc de lucru bine ales.

Enrik R.


Foarte apreciată începerea stagiului cu Alternofonul în fiecare dimineață, la fel ca exercițiile de respirație înainte de mesele de prânz și de seară.
Prima noapte: dedublare, călătorie în compania păsărilor.
Organizare bună a stagiului (Bravo Bruno). Am simțit multă căldură și energie. Excelentă idee să faci pregătiri în week-end. Asta va permite progresul (unirea face puterea).

D. D.


Călătoria mea în necunoscut a fost fantastică. Între primirea călduroasă și disponibilitatea lui Bruno și Daniel, completate de ateliere de lucru bine planificate, am trăit momente magice și bogate în experiențe personale. Am adorat contactul cu „locuitorii” pădurii și doamna Natura.
Plec din nou cu capul odihnit, plină de energie și de amintiri plăcute. Deci un simplu MULȚUMESC.

Fabienne R.


Plec din nou plin de buna dispoziție a participanților, amabilitatea și disponibilitatea organizatorilor.
Am atins scopul care era cel mai bun: înțelegerea exercițiilor pentru a le practica mai bine singur.
Am devenit conștient acum că ar trebui o practică regulată de mai multe luni pentru integrarea ritmurilor. Mă simt mai motivat ca niciodată căci acum am uneltele necesare pentru o practică eficace. Mulțumesc mult tuturor.

Carlito


Am apreciat mult energiile lui Bruno care a știut să creeze o ambianță deosebit de călduroasă. În timpul acestui stagiu, am acumulat multe despre ritmuri. Am simțit un mare respect pentru variațiile individuale, ceea ce permite continuarea antrenamentului cu o paletă de exerciții destul de subtile.
Am apreciat indivizii care formează grupul. Schimburile au fost foarte profitabile. Cât despre infrastructură, mulțumesc Daniel că permiți ca toate acestea să existe.
Felicitări lui Youssef și Hamza pentru măiestria lor în prepararea și servirea meselor.

Thérèse


Punctul meu de plecare: o practică de 8 luni a Fosfenismului pornind de la:

  • Pachet de cărți,
  • Caseta 16 CD cursul lui F. Lefebure,
  • Caseta 16 CD exercițiile lui Daniel Stiennon.

Stagiile de pregătire de bază și superioară permit verificarea dacă exercițiile sunt corect făcute.
Stagiile de pregătire continuă permit aprofundarea cunoștințelor și descoperirea altor tehnici și aplicații complementare.
Numeroasele schimburi interactive între stagiari și formator (+ Daniel) permit înțelegerea mai bună a diferitelor exerciții și a efectelor lor.
Concluzie: aceste stagii au răspuns întrebărilor mele și mi-au dat de asemenea dorința de a urma practica Fosfenismului.
Mulțumesc lui Daniel și Bruno pentru zilele petrecute în compania voastră.

Gilles S.


Stagiu: 7 zile de înaintare către echilibru și eliberare.
Relație: o legătură între persoane care transcende valorile „comune”, o fuziune foarte liberă și respectuoasă a fiecăruia.
Personal: trezirile graduate sunt oprite, după un atelier de ritmuri rapide, printr-un contact cu ghizi care mi-au spus să „cobor din nou”, „să fiu înrădăcinat”, pentru că ei „se ocupă” de cer. Rolul meu este „să fiu” pe pământ.

Alain I.


Am apreciat:

  • Amabilitatea neafectată a gazdelor mele: Daniel, Bruno, Hamza, Youssef și disponibilitatea lor,
  • Claritatea propunerilor lui Daniel și Bruno,
  • Repetarea exercițiilor,
  • Forța grupului,
  • Deschiderea către Natură.

La finalul stagiului am simțit:
Forță interioară, seninătate, echilibru, bucurie.
Vă sărut și vă mulțumesc.

Régine


Obiectivul meu atunci când m-am înscris la acest stagiu era inițial să experimentez tehnici noi de dezvoltare personală și să-mi hrănesc căutarea spirituală.
Mărturisesc faptul că am fost copleșită
3 zile de curs cu Bruno și gândirea ritmată asociată cu fosfenele nu au nici un secret: o pregătire excelentă pentru al doilea stagiu.
Apoi, 4 zile de ateliere cu Gilles și veți pleca din nou transformați. Magia a acționat.
Experiențe bulversante în atelierele despre linia ancestrală. Multe emoții, dragoste simțită, schimburi foarte frumoase între participanți.
Atelierul cu arborii mi-a permis să-mi întâlnesc totemul meu animal: un delfin magnific într-o apă violetă, care a venit să mă caute într-un vis treaz și m-a luat în cerul înstelat.
Organizare excelentă.
Mese ușoare dar copioase.
Mulțumesc tuturor pentru această săptămână excelentă și… pe anul viitor, fără îndoială.

Joëlle


O primire călduroasă, un focar unde lumina este sursa limpede și proaspătă!
Vibrația este recunoscătoare, ea a aprins în mine multe perspective, copilul meu interior este fericit. În sfârșit ceva real care visează!
Pe timpul acestui stagiu, lumina și ritmul ne-au unit.
Am trăit mai mult decât mi-aș fi închipuit cu ghizi foarte simpatici, plini de umor și de dragoste!
Mulțumesc pentru angajarea voastră în legătură cu opera Doctorului Lefebure, voi străluciți încă și vă mulțumesc de o mie de ori, este o revenire frumoasă.
Cu speranța că vă voi asculta din nou pentru ca experiența să se multiplice și să se transmită în lumină!
Un strigăt: KI! KI! plin de energie!

B. D.


Stagiul de Fosfenism mi-a furnizat cheile care îmi permit să unesc experiențele mele cu o nouă interpretare a universului, mult mai rațională. Mi-a permis de asemenea să înțeleg numeroase lecturi pe care le-am făcut în acești ultimi ani. Fosfenismul este o poartă deschisă către noi experiențe mai sigure și mai sănătoase, o filozofie de viață luminoasă și care mărește înțelegerea unor domenii extrem de variate (știință, natură, univers, viață…).
Dorința de dezvoltare a Fosfenismului este simțită, în ceea ce mă privește, ca o operă mai mare și mai frumoasă chiar decât aceea a Maestrului Peter Deunov, iar pentru asta le mulțumesc din toată inima lui Daniel Stiennon și celor doi formatori ai noștri (Gilles Gablain și Bruno Catala) pentru răbdarea și învățăturile lor. Mult noroc și mulțumesc încă o dată!

Vivien


Primire foarte bună. Mulțumesc pentru ajutorul în montarea cortului..
Zona pentru luat masa este foarte prietenoasă.
- Prima parte a cursului cu Bruno CATALA:
Instructorul stăpânește tema sa. Această primă parte a cursului permite să te raportezi la literatura fosfenică atunci când începi singur și să-ți reconsideri munca de făcut.
- A doua parte a stagiului cu Gilles GABLAIN:
Instructorul face lucrurile cu intensitate și ne conduce la o abordare pe care o consider, în ceea ce mă privește, foarte puternică și în comuniune reală cu elementele.

J.F.


Acest stagiu a fost foarte bine organizat. Am apreciat mult conținutul celor 2 stagii. Acum am o viziune mai completă a diferitelor mijloace disponibile (lampă, alternofon, giroscop) și a modului lor de utilizare. Voi folosi Fosfenismul pentru a continua să învăț italiana și la fel pentru practica mea de Qi Gong. Îmi place mult principiul dezvoltării de sine și al propriilor capacități mentale prin metode și principii riguroase cum sunt cele ale Doctorului Lefebure. Mi se pare că Fosfenismul ajunge la momentul oportun în viața mea pentru a completa ceea ce deja fac. Voi practica exercițiile Doctorului Lefebure.

Jacques L.


- Stagiu de bază cu Bruno:
Mi-a plăcut foarte mult această primă parte. Un curs foarte clar, simplu și bine explicat care convine complet laturii mele practice, pragmatice și raționale.
Am putut atinge un anumit nivel de conștiință, experiențe noi, interesante și surprinzătoare, realiza că există alte căi mult mai rapide pentru evoluție și dezvolta altele potențiale rezervate până acum numai unora.
- Pregătire continuă cu Gilles:
Gilles este extraordinar prin felul său de a încerca să ne transmită experiențele sale și dorința ca, la rândul nostru, să putem atinge nivelul său. Am adorat faptul că el mi-a permis să devin conștientă că Natura este la fel de vie ca noi și că ea merită respect.
Am apreciat de asemenea entuziasmul său în a ne conduce către porțile necunoscutului și a ne ajuta să ne depășim limitele.
Astăzi, mă întorc cu o altă viziune despre viață și cu ideea că Umanitatea va fi iluminată prin lumina fosfenei.
Lumea și ființele poartă această lumină, au dus-o întotdeauna, chiar dacă ea a fost ascunsă timp de secole, vezi milenii, ea revenind mult mai puternică, mai strălucitoare iar ființele care vor fi sub această lumină vor fi deci „iluminate”, proiectate „dincolo”. Deci, alte posibilități, alte perspective? Cu siguranță.
Mulțumesc lui Daniel, Bruno, Gilles și mai ales Doctorului Lefebure.

Farida


De la gară, primire călduroasă favorizând întâlnirile.
Calitate a primirii care s-a menținut tot sejurul..
Foarte impresionată de această întreagă atenție discretă (prezența lui Daniel pentru întrebări, informații…).
Nevoie de natură, întoarcere la surse, la rădăcinile mele, redeschidere a cărții originilor.
Mă întorc regenerată în profunzimi, cu un pământ care a fost lucrat, aerisit și ale cărui fructe încă nu le cunosc. Învăț răbdarea și încetineala care îi sunt necesare.
Am apreciat cu adevărat cele două energii diferite ale lui Bruno și Gilles.
Mulțumesc pentru această primă etapă către alte orizonturi, pentru disponibilitate, lumină…

Marie-France L.


- Primire:
Toată lumea este foarte primitoare și disponibilă.
Daniel și echipa sa dau dovadă de multă amabilitate și sunt foarte sociabili.
Asta a contribuit la crearea unor condiții bune încă de la sosirea mea.

- Organizarea:
Corturile: foarte bune și practice.
Mese: foarte bune, formula este adaptată perfect.
Prețul: foarte convenabil.

- Conținutul:
  • Pregătire de bază:
    Această pregătire mi se pare indispensabilă. De fapt, în pofida achiziționării unei casete, eu nu făceam corect mișcările.
    Această pregătire este cu adevărat foarte bună. Nu-mi rămâne decât să o pun în practică.

  • Pregătire continuă:
    Apreciez șansa de a-l fi întâlnit pe Gilles. El este pasionant.
    Nu am avut experiențe mari, (sau nu mi-am dat seama), cu excepția faptului de a rupe un scaun cu ENERGIA Kundalini!

    - Concluzie:
    Voi experimenta balansările.
    Voi reveni pentru pregătirea continuă.
    După această pregătire, mă simt mult mai calm și mai senin. Sunt foarte fericit.
    Mulțumesc tuturor actorilor acestei pregătiri și pe curând.

Daniel B.


Practicând exercițiile de 2 luni, am sentimentul clar că am progresat în cursul acestui stagiu.
De fapt, pentru prima dată, am putut simți „prana” în mine într-un mod intensiv, aceasta datorită atelierelor grupei.
A doua experiență pe care am putut-o face se bazează pe ritmurile creierului meu și în special pe cel de 1/6 -e de secundă.
Aceste două experiențe mă mulțumesc pe deplin și mă încurajează să progresez.
Un mare bravo lui Gilles pentru entuziasmul pe care îl pune în predare și vă mulțumesc, Daniel, că ne permiteți să accedem la aceste lumi subtile. Mă încurajați să urmez această cale.

Alexandre L.


Pentru început, sunt foarte fericită că am urmat aceste 2 stagii (3 zile de inițiere și 4 zile de formare continuă). Aceasta mi-a provocat dorința să descopăr mai mult Fosfenismul și să aprofundez experiențele mele în acest domeniu.
Apropierea de Natură și Șamanism îmi spun multe, chiar dacă mi-a plăcut la fel de mult învățătura lui Bruno.
Pregătirea este foarte consistentă, am asimilat multe informații și cunoștințe.
Cred că aspectul de „stagiu continuu” în care mâncăm și dormim la fața locului este esențial pentru a pune în evidență și conserva o dinamică energetică, ca și pentru raporturile umane care se pot crea.
Am avut aici întâlniri numeroase și interesante. Este un frumos exemplu de deschidere și de schimburi umane.
Primirea din partea tuturor (Daniel, Bruno, Gilles, Youssef și Hamza) este foarte călduroasă și plăcută. Te simți bine aici!
În orice caz, mulțumesc tuturor pentru aceste momente foarte bune și frumoase.

Noémie C.


Felicitări pentru organizarea stagiilor. Ar trebui organizate mai des. Ele dezvăluie cu adevărat o altă dimensiune a Fosfenismului.
Am putut avea o primă experiență conștientă și descoperi drumul pentru a ajunge la asta.
Mulțumesc, scopul este atins.
Felicitări profesorului! Este excelent.
Îți mulțumesc Daniel, mulțumesc lui Gilles și întregii intendențe.

Jean


Cu toate că am practicat meditația de aproape 25 de ani, am regăsit în timpul stagiilor de Fosfenism tehnici diverse foarte bogate și variate care induc rapid diferite stări de conștiință.
Lucrul grupei este în special interesant pentru perceperea energiei personale a fiecăruia și dezvoltarea intuiției și percepțiilor.
Explicațiile sunt simple, înțelegerea la îndemâna fiecăruia.
Mulțumesc pentru toate aceste lucruri lui Bruno și Gilles ca și lui Daniel pentru organizare și disponibilitatea sa față de fiecare.
Drum bun și frumos în lumină.

Agnès


Mulțumesc lui Gilles și tuturor colegilor de atelier care mi-au permis să trăiesc momente puternice, atât la nivelul experiențeleor, comuniunii cu ritmurile, energiilor, Naturii divine, cât și la nivelul bogăției și diversității raporturilor umane, toți reuniți pe același drum, în aceeași direcție: Fosfenismul.
Mulțumesc lui Daniel, fără de care aceste stagii nu ar fi avut loc niciodată, ca și lui Youssef și Hamza pentru amabilitatea si bucuria lor.

Nathalie


- Organizare:

Bună și fără constrângeri.

- Conținutul stagiului:
Am abordat „seminarul” fără rezerve și conținutul mi s-a părut coerent, interesant și pasionant.
Cei doi intervenienți, Bruno și Gilles, au animat această pregătire cu competență, cu bucurie și bună dispoziție.
Mulțumirile mele.
Mă întorc îmbogățit și decis să continui această pregătire prin toate mijloacele puse la dispoziție de organizația voastră.

Georges


Organizare generală foarte bună.
Acest nou stagiu cu Gilles mi-a permis să am o altă abordare a Naturii. Mă simt mult mai apropiat de elementele naturale. Am fost mereu fascinat de frumusețea Naturii. Sunt fericit că am învățat câteva exerciții de unire cu ea prin intermediul Fosfenismului. Cred că, în măsura în care asta este posibil, ar trebui urmată o pregătire continuă cu fiecare profesor deoarece Fosfenismul este un univers foarte vast iar experiențele pot fi infinite. Fiecare profesor are o abordare diferită și o învățătură care îi este proprie. Gilles Gablain are o personalitate foarte puternică, un caracter foarte oțelit, fiecare glumă este povestită cu un așa entuziasm, o astfel de energie încât ești imediat transportat cu el în aventură.
Mă încântă ideea de a merge data următoare la Paris pentru a întâlni alți profesori.
Nu am avut nici cea mai mică experiență, dar nu sunt deloc decepționat, asta va veni mai târziu. Pentru mine, important este să fi înțeles exercițiile și esența Fosfenismului.
Îi mulțumesc lui Daniel pentru amabilitatea și prezența sa. Gilles și Bruno sunt formidabili, dar trebuie mai întâi să-i cunoașteți. (…)
Aș putea să vorbesc mult despre stagiu, dar veniți să verificați voi înșivă și vă veți da seama de aceste alte realități care ne scapă în viața de zi cu zi.

Jean-Michel B.


Descopăr Fosfenismul.
Practic tehnici de extindere a conștiinței de 2 ani și am fost atras de site-ul Internet al lui Daniel.
Mai întâi, în timpul acestor câteva zile, am găsit în Fosfenism un mijloc care permite atingerea de niveluri diferite de conștiință și mai ales un mijloc care permite să lucrezi singur sau în grup, știind că o faci în mod structurat.
Am avut plăcerea să întâlnesc aici oameni care, ca și mine, iubesc Viața și o respectă.
În fine, organizarea atât la nivelul transportului, cazării, programelor cât și al animatorilor este foarte bună și m-a satisfăcut.
Cu prietenie

Jean-Marie F.


Sunt foarte fericit că l-am cunoscut pe Gilles. El a știut, prin intermediul exercițiilor inițiatice, atelierelor în plină natură, să facă în așa fel ca să fie percepute ritmurile, energiile, culorile curenților vieții care ne înconjoară.
Datorită acestui lucru, existența noastră a dobândit o dimensiune care mă încurajează să perseverez pe drumul cunoașterii de sine.
Îi mulțumesc lui Daniel pentru primire și atențiile întregii echipe de la bucătărie.

Alain L.


Stagiul cu Gilles a fost de mare calitate: legăturile cu Șamanismul african au contribuit la o înțelegere mai bună a sistemului ritmo-fosfenic.
Atelierele din pădure m-au reconectat cu forțele Naturii.
Plec cu o legătură foarte profundă cu originile, lacul mitic în care, în calitate de femeie, trebuie să-mi conduc rațiunea! Magnific, foarte intens.
Mulțumesc lui Gilles și lui Daniel care fac posibilă existența acestor stagii.

T. L.


Gilles, tu excelezi în Natură, ești un adevărat Șaman și am fost încântat să ascult învățătura ta foarte pertinentă care îmi promite experiențe frumoase dacă fac exercițiile pe care le dai.

Pierre Vincent B.


Am venit la acest stagiu așa cum un grec din timpuri străvechi mergea în Egipt, școala Dr. Lefebure fiind în ochii mei o tânără școală modernă a Misterelor.
Mi-au plăcut în special deschiderea spiritului și competența lui Bruno CATALA. Acest stagiu corespundea cu ceea ce tocmai învățasem și experimentasem, (lucrul cu lampa și soarele, experimentarea balansărilor și respirațiilor).
Stagiul de Naturofosfenism sau Șamanism al luminii mă lasă perplex. Contactul direct cu Natura mi-a hrănit reflecția.

Anonyme


Ultimele două zile au fost destul de revelatoare pentru mine. Am avut mai multe experiențe de dedublare ca și senzații puternice, detalii pe care nu le voi descrie fiind personale.
Gilles este mereu același și nu se schimbă. Daniel este el, înțeleptul familiei!

M.


A fost o mare plăcere să ne regăsim prietenii noștri spanioli însoțiți de Francesc pentru a împărtăși numeroase momente plăcute.
Stagiul a fost animat de Bruno împreună cu care obișnuitul a fost imediat depășit.
Bruno ne-a făcut să trăim momente foarte intense. Astfel am redescoperit ritmul celei de-a 9-a simfonii a lui Beethoven și al multor altor grupe mai recente.
Păstrez în memorie imaginea excepțională a unui moment de adevărată fericire împărtășit de toți: o lungă serie de OM la apusul soarelui, la baza unui stejar maiestuos care ne-a deschis toate ramurile sale mari pentru a beneficia de energia lui. Un moment de dragoste, de comuniune totală cu natura.
Îți mulțumesc Bruno pentru că ne-ai făcut să trăim astfel de momente, îți mulțumesc Daniel pentru că organizezi toate acestea cu eficacitate
Mulțumesc tuturor și Doamnei Natura pentru că ne-a făcut să împărtășim momente atât de puternice.

Alain R.


Am urmat stagiul condus de Roland Talbot, din 1 până pe 9 august și l-am adorat! Mai întâi, este vorba de un stagiu rezidențial la care visez de mult timp. Din acest punct de vedere, nu am fost decepționată! Cadrul magnific, campingul care favorizează schimburile cu ceilalți participanți, organizarea impecabilă… O plăcere pentru ochi: revăd această sală de forță (sala privată a lui Daniel), în același timp intimă și în mijlocul naturii, o plăcere a simțurilor, totul foarte simplu, luna plină, cântecul greierilor în pădure, plăcerea meselor…
La asta se adaugă calitatea învățăturii, aceea a participanților și magia energiei fosfenice.
Pentru mine era o reîntoarcere în clasă după mai mulți ani de vagabondaj și am apreciat foarte mult claritatea explicațiilor, eficacitatea progresării și momentele bune de râsete nebunești. Sunt foarte nostalgică și vreau să revin.
Mulțumesc Daniel

Thérèse D.


Condițiile de cazare erau excelente.
Campingul și condițiile sanitare erau foarte adecvate.
Nu ne-a lipsit niciodată apa caldă, existau 3 dușuri și o chiuvetă.
Hrana era foarte bună și bine pregătită de Isabelle.

Pe scurt, totul era perfect din punct de vedere al organizării.
În ceea ce privește stagiul: Într-o seară, Gilles ne-a pus să observăm luna și stelele.
Scopul era să fixezi o stea pentru a încerca să reconstitui „dansul soarelui”.
Și, efectiv, numeroși observatori au văzut steaua lor tremurând și rotindu-se în jurul axei sale.
Personal, chiar am avut o călătorie magnifică a doua zi dimineața, după masă. Am mers atunci să mă întind în sala de curs, chiar pe jos, pentru a profita de un pic de răcoare. După câteva minute de meditație, m-am regăsit brusc în mijlocul stelelor într-un peisaj identic celui observat seara, în stare de veghe, cu o claritate remarcabilă. Asta nu a durat prea mult timp, dar suficient pentru a mă umple de plăcere. Eram încă sub influența farmecului atunci când, câteva minute după, m-am regăsit a doua oară în mijlocul stelelor. Am profitat cu siguranță de concentrația mare de sare fosfenică din sala de curs. Asta a dus la declanșarea fenomenului. Ce plăcere, vă spun…
Alte persoane, în timpul stagiului, au trăit momente foarte puternice.
O persoană a intrat în contact cu ghidul său după ultimul exercițiu de naturo-fosfenism.
Unii dintre prietenii noștri spanioli au trăit la fel experiențe emoționale foarte puternice.

Alain R. (Alain69)


Țin să precizez că aceste cursuri sunt de o claritate și precizie accesibile tuturor. Roland a explicat diferitele tehnici cu cuvintele potrivite; el ne-a transmis știința sa, entuziasmul său pentru Fosfenism.
Pe toată durata stagiului am simțit, ca și ceilalți stagiari, calm, destindere și seninătate într-un cadru plăcut. Prezența energiei, senzație minunată și acest faimos fotoliu galben rotitor care creează senzații de dublu energetic. Utilizarea Alternofonului, care și el este remarcabil, aduce un calm plăcut.
Toate aceste tehnici și-au dovedit eficacitatea declanșată prin efectul grupului din acest loc.
Totul este foarte bine amenajat, bucătăria bună a Isabellei, organizarea fără greș a lui Daniel, ajutorul logistic al lui Stéphane. Și bineînțeles, CURSURILE EXCELENTE ale lui TALBOT Roland și ambianța plăcută a întregului grup de stagiari.

François F.


Țin să mulțumesc, înainte de toate, lui Daniel, Pascal, Stéphane și Isabellei, care ne-au permis să petrecem momente frumoase datorită unei organizări bune.
Mulțumesc la fel lui Ahoura (Roland TALBOT) pentru învățătura sa de înalt nivel. Nu voi reveni asupra tehnicilor de bază accesibile tuturor.
În timpul acestui stagiu, Ahoura a știut să ne facă să simțim transmiterea energiei de la individ la individ sau de la grup la individ. Senzațiile simțite au fost clare pentru cea mai mare parte dintre noi și adesea foarte plăcute, vezi „magice”. El ne-a făcut, de asemenea, să ne simțim lumea noastră subiectivă care este foarte bogată.

Acest mesaj se adresează noilor veniți. Eu nu sunt un „înflăcărat”, am 42 de ani, o familie, un doctorat de stat, îmi gestionez bine viața și sunt fericit. Eu nu practic Fosfenismul pentru a fugi de realitate. Practic deoarece resimt binefacerile practicii, și asta în mod obișnuit: bucurie interioară, siguranță, senzații interioare dezvoltate și înțelegere „a interiorului” tuturor religiilor și tradițiilor.
Dacă vă interesează, ca și pe mine, acest program, începeți studiul și practica Fosfenismului, este atât de simplu și entuziasmant!… Înscrieți-vă la stagii, practica în grup fiind indispensabilă pentru declanșarea senzațiilor și progresarea pe drumul minunat al descoperirii de sine.
Mulțumesc încă o dată tuturor și pe curând.

Dr Lionel G.


Daniel și Gilles, vă felicit pentru munca voastră, pentru performanța voastră!
Acestor 3zile de inițiere le confer titlul de excelență.
Îmi voi cumpăra un hamac, un balansoar și un scaun rotitor…

Thierry T.


Dacă vă gândiți să participați la stagiu, veniți cu încredere.

Elisabeth M.


Stagiu organizat foarte bine, cu zile bine ocupate în care am învățat o mulțime de lucruri.
Exercițiile realizate cu anumite persoane în rolul de emițători mi-au declanșat ritmuri foarte puternice generând vortexuri și explozii de lumină. Natura în care se pot practica exercițiile fără a fi deranjat și primirea excelentă a lui Daniel, atât de atent la tot, au făcut acest sejur foarte plăcut.
Am apreciat mult de asemenea legumele proaspete, fructele bio, ca și deserturile realizate cu dragoste de Isabelle, bucătăreasa, a cărei bucurie de a trăi este atât de plăcută.

Pierre D. Informaticien


Acest stagiu mi-a oferit o viziune mult mai largă despre posibilitățile fosfenismului în ceea ce privește explorarea bogăției naturii, fie că este în termen de „a călători” în spirit sau pur și simplu o comunicare foarte puternică cu natura prin reunirea energiilor noastre cu ale sale. Stagiul m-a satisfăcut pe deplin. Ritmul este susținut, practica serioasă și profesorul nostru, „Gilles”, pasionat și competent.
Am apreciat la fel ambianța. Condițiile de cazare „în cort”, dușurile calde, grupurile sanitare mereu curate. Total recomandat pentru descoperirea de noi posibilități în practicile noastre. Stagiul solicită fără îndoială motivare, prin volumul său important de muncă.
Experiențe realizate în timpul stagiului: senzație de sacru, de a fi într-un loc mistic. Îmi simt puternic prima chakră, apoi pe celelalte, senzație care radiază lumină și se deschide către sacru. Trec printr-un simbol gen „vitraliu” și simt un zbor pe verticală ca și cum sunt o pasăre. Încep să trec prin simboluri geometrice ridicându-mă către cer. Minunat!

Pierre D. Informaticien

Quantin D. Informatician (24 ani)

Mulțumesc pentru această călătorie la granițele divinității.

Doctor Jean-Paul C.


Ambianța este călduroasă atât între participanți ca și între organizator și intervenienți.
Am putut aprecia angajamentul, motivarea și profesionismul celor doi intervenienți „Roland” și „Gilles”.
Consider că mesele sunt foarte corecte ținând cont de raportul calitate/preț.
Dușurile funcționează bine. Nu există așteptări lungi. Toaletele funcționează de asemenea bine și sunt curățate cu regularitate.
Se beneficiază de mediul natural „imun la zgomote” totul asigurând un confort optim.
Cursurile ne-au ajutat mult pe mine și pe fiica mea.

Prof. Dr Ivan G.


Mulțumesc lui „Daniel” și „Gilles” și ansamblului de participanți inductori. Nu știam că asta este posibil!

Patrice S.


Într-un cadru superb și o ambianță subtil inteligentă, un stagiu prețios care m-a „potențat” în practică. Mulțumesc întregii echipe.

Bruno D.


Stagiul mi-a adus multă stabilitate și mi-a permis dezvoltarea intuiției. Întâlnirea cu oameni foarte drăguți mi-a permis dezvoltarea toleranței, răbdării, altruismului și dragostei.
Daniel STIENNON este foarte drăguț. Mesele foarte echilibrate. Corturile perfecte. Dușurile curate. Exercițiile sunt foarte interesante.

Marie Rose M.


Iată o săptămână de stagiu, o săptămână de adevărată aventură umană cu oameni foarte interesanți, atât la nivelul contextului cât și al participanților. Vă mulțumesc tuturor pentru buna voastră dispoziție și pentru împărtășirea cunoștințelor voastre.

Hugues R.


În timpul acestui stagiu, am putut să-mi refac resursele datorită învățăturii care mi-a fost transmisă. Mi-am recentrat viața dându-i o nouă turnură. Cu privire la condițiile de viață, nopțile petrecute sub cort sunt plăcute. Dacă aveți o mică dorință presantă, toaletele curate „din greu” nu sunt niciodată departe. Dușul la temperatura dorită. Calitatea meselor este atât gustativă cât și cantitativă.

Indhira G. 21 ans.


O baie de vitalitate fosfenică unde natura, apropierea elementelor sale, participă puternic la înțelegere și conduce practica noastră fosfenică spre o octavă superioară, sperată și întâlnită minunat în timpul stagiului.
O organizare și o primire exemplare și o frumoasă elocvență a profesorilor care mă incită să reînnoiesc aceste atât de frumoase întâlniri eterice.

Yves D.


Am apreciat la acest stagiu înalta pedagogie a lui „Gilles GABLAIN” care a știut să transmită pasiunea sa pentru Fosfenism și raportul său cu ritmurile vieții, naturii și cosmosului. Acest tip de pregătire, pe lângă aspectul teoretic, permite generarea în sine, prin numeroase ateliere practice, a unei mari varietăți de ritmuri și energie, garanția în viitor a experiențelor personale pline de învățături pentru evoluția noastră personală.
Mulțumesc mult lui Stéphane, Isabellei și lui Daniel pentru organizarea perfectă în această regiune magnifică.

Guillaume D.


Experiențele trăite în timpul stagiului au fost foarte surprinzătoare. Pe parcursul zilelor, am schimbat senzații în imagini, imagini în senzații. Uneori, cele două surveneau în același timp. Nu am practicat Fosfenismul niciodată înainte, iar rapiditatea experiențelor ca și intensitatea m-au surprins plăcut. Calitate completă a învățăturilor care se dezvăluie în forța luminii. Nimic de zis despre restul.

Gislaine R.


Primul stagiu de Fosfenism și sper că nu ultimul. Totul a fost făcut pentru ca stagiarii să se simtă bine. Daniel răspunzând tuturor nevoilor noastre. Dușurile și toaletele curate, apă caldă permanentă, mese excelente, ce să ceri mai mult… Despre formare, aceasta a răspuns tuturor așteptărilor mele. Mulțumesc tuturor celor care au pregătit aceste stagii. Această formare este cu adevărat prețioasă prin calitatea experiențelor și prin încărcarea cu energie. Mulțumesc

Patrick R.


Nu intenționam să rămân decât pentru stagiul de bază dar, văzând calitatea învățăturii și cazării, am decis să-mi prelungesc sejurul cu formarea continuă care urma. Am putut astfel descoperi totemul meu animal și să am o dedublare. Mulțumesc lui Daniel și lui Gillesc

Jean L.


Am sosit pentru cursuri și pentru a învăța mai mult, l-am apreciat mult pe Roland pentru latura sa didactică, calmul și cultura sa despre Asia, ca și pe Gilles pentru entuziasmul său și cunoașterea sa despre lumea „șamanică”. Am învățat mai mult decât mi-aș fi imaginat și mai ales despre mine. Cursurile s-au desfășurat chiar mai bine decât am fost instalați. Cort, duș cu apă caldă, W.C. dublu rezistent și o hrană bine pregătită de Isabelle. Îi mulțumesc lui Daniel pentru această organizare remarcabilă.

Gilles F.


Voi rămâne foarte nostalgică după săptămâna petrecută la Bastide. Era pură fericire!
Încă o dată felicitări și mulțumesc Daniel!

Thérèse D.


Un scurt cuvânt pentru a încuraja fetele să participe în viitor la stagiile pe care, sperăm, Daniel nu va înceta să le organizeze.
Dacă ideea de a campa în codiții spartane este cea care vă reține, uitați de această teamă: dușuri, apă caldă, oglindă, W.C. pentru fete… totul este amenajat pentru cel mai mare confort al nostru. Mâncărurile pe care ni le prepară „Isa” sunt pur și simplu delicioase, cu o mențiune specială pentru prăjitura sa cu mere a cărei rețetă o dă cu generozitate
Dacă doriți să faceți sport, Daniel este bucuros să vă îndrume asupra numeroaselor sale aparate pentru musculatură… Pe scurt, vacanțe idilice în compania unor persoane minunate într-un decor de vis.
Felicitări și mulțumesc celor patru „Daniel, Roland, Isa și Stéphane”.

Florence D. (29 ans)


Calitatea învățăturii, cu Roland sau cu Gilles, ireproșabilă!
Calitatea „culcușului”, nimic de reproșat.
Cu toate că am urmat un stagiu de bază, apoi unul superior și o formare continuă (nivel începător), țin special să-i mulțumesc lui Daniel Stiennon pentru explicațiile sale „metafizice”. Abordarea sa (teoretică) despre locul omului în spațiul cosmic în lumina legilor inversiunii, a atins în mod special latura mea științifică.
A ajunge să fuzionezi ca el cu mișcarea atomilor după o fuziune nucleară a unei „supernove” mi s-a părut cel puțin la fel de interesant și stimulant ca și contactul cu electronii (sau „ghidul spiritual” în ezoterism) care aparțin planului „mental”. Sper să pot asista într-o zi la o formare continuă consolidată cu Daniel Stiennon și Michel L. pe care îl cunosc și a cărui putere am putut-o deja aprecia…

Guy R.


Practic fosfenismul din decembrie 2004 și am onoarea și plăcerea imensă să reprezint școala Dr. Lefebure în Tahiti.
Am participat la un prim stagiu de formare la începutul lui august 2006 unde am putut să-mi corectez anumite greșeli, cum ar fi să continui să te gândești la subiect după fixarea sursei luminoase și în timpul observării fosfenei.
Salut călduros întreaga echipă a școlii de Fosfenism și îi mulțumesc mult lui Daniel Stiennon pentru tot ceea ce a făcut pentru dezvoltarea și organizarea stagiilor, pentru primirea sa și înaltul profesionalism de care dă dovadă. Mulțumesc mult de asemenea profesorului nostru, Talbot Roland (alias Ahoura pe forum), care ne-a făcut să descoperim o întreagă panoplie de posibilități care sunt deja în noi și cu care, în parte, se pare că ne-a pus în contact. Este deci doar un început…
În final, păstrez o amintire excelentă despre participanții la acest stagiu și am realizat o legătură de prietenie cu unii pe care îi salut aici călduros..
Îi salut la fel pe toți practicanții Fosfenismului și le urez multe experiențe îmbogățitoare ca și o dezvoltare personală înfloritoare.

Irma L.


În timpul stagiului, am văzut aura altor stagiari. A 4-a lumină este o rază verde; este aceeași energie percepută atunci când se privește soarele, cu o ascensiune a kundalini însoțită de o căldură blândă și plăcută în partea de sus a corpului. Am simțit-o la fel în dublul meu ca și în cel al stagiarilor de lângă mine, cu senzația că brațele mele levitau în mai multe reprize.

Jean Pierre D.


Ce bucurie să vezi că stagiile se reorganizează după toți acești ani pe care i-ai petrecut acoperind Fosfenismul cu toate aceste protecții. Țin să-ți mulțumesc, de la nivelul meu modest, din adâncul inimii. Dr. LEFEBURE, prin descoperirile sale, joacă un rol unic și major în umanitate. Ca un demn succesor, tu lucrezi pentru dezvoltarea metodei sale, iar fortăreața pe care ai construit-o pentru expansiunea sa ne încântă. Noi, Fosfeniști simpli, părăsim acest stagiu radioși și liniștiți că avem un astfel de păzitor. Să fii parte dintr-o asemenea familie face viața excepțională.
Mulțumesc pentru că ți-ai consacrat viața să faci în așa fel încât omul să nu uite lumina.

Yves D.


Acest stagiu s-a desfășurat într-un cadru calm, natural, departe de josniciile vieții moderne, cu persoane cu orizonturi diferite, în meditație și bună dispoziție. Roland ne-a învățat să punem în aplicare în mod corect numeroase tehnici, în armonie cu natura și cu natura noastră. Aceasta mi-a permis să devin conștientă de diferite ritmuri și energii care ne înconjoară și care ne formează, să-mi lărgesc conștiința. Aceste experiențe au fost departe de credințe, temeri sau emoții care împiedică dezvoltarea mea spirituală. Lucrul în grup permite rezultate mai rapide decât atunci când practici de unul singur sau cu ajutorul unei cărți. Sfaturile precise ale lui Roland și explicațiile sale au pus în evidență întreaga dimensiune a acestor experiențe. Între altele, am putut să-mi văd și simt energia, pe aceea a altor stagiari, să văd un mic elf alb magnific, să regăsesc încrederea și plenitudinea.
Îi mulțumesc lui Roland, lui Daniel și tuturor participanților pentru toate aceste momente magice, toate aceste schimburi și această stare de spirit.

Nathalie L.